Tabloul politic din noiembrie
Desi in plan international fiecare saptamana aduce schimbari spectaculoase, uneori neprevazute, in Romania raportul de forte dintre partidele politice ramane in linii mari neschimbat. Ultimul sondaj a Metro Media Transilvania suspectat a fi o manevra a puterii, dar cu dispozitiv strategic al partidelor politice confirmat si de celelalte institute de sondaj respectabile, stabileste un barometru po…
Desi in plan international fiecare saptamana aduce schimbari spectaculoase, uneori neprevazute, in Romania raportul de forte dintre partidele politice ramane in linii mari neschimbat.
Ultimul sondaj a Metro Media Transilvania suspectat a fi o manevra a puterii, dar cu dispozitiv strategic al partidelor politice confirmat si de celelalte institute de sondaj respectabile, stabileste un barometru politic foarte apropiat de cel din octombrie sau septembrie.
Este adevarat ca la unele intrebari “teleghidate” privind activitatile guvernului cu caracter international Metro Media cam trage spuza in favoarea executivului, in special a premierului Nastase, dar aceasta nu afecteaza capitolele fundamentale ale barometrului. Ne vom axa deci asupra acestora.
La intrebarea clasica: cu cine ar vota daca duminica ar avea loc alegeri parlamentare, partidul aflat la putere (desi oamenii nu au luat cunostinta nici de schimbarea titulaturii PDSR, nici de unificarea cu gruparea socialista a lui Athanasiu) ar obtine peste 50%. Cam atata ii acorda in octombrie si sondajul CURS.
Nici la partidele din opozitie nu apar schimbari semnificative. PRM, desi pe locul doi, continua linia descendenta fata de rezultatul electoral din toamna trecuta (peste 20%), in octombrie recolta de 15%, iar acum in noimbrie 13,8%.
Cred ca sabia lui Damocles care ameninta capul PRM-ului se numeste Europa. La Bruxelles si in Europa Occidentala i s-a aplicat pecetea – extremist, xenofob si antisemit – echivaleaza cu sentinta mortala pentru un partid politic: niciodata la putere, nici macar intr-o coalitie cum a fost patrulaterul rosu.
Aceasta face ca deputatii sau senatorii peremisti sa se gandeasca firesc ca n-au nici un viitor in acest partid.
PNL se zbate din rasputeri sa-si ridice procentajul. In octombrie reusise sa creasca de la 9 la 11%, dar acum in noiembrie e cam tot pe acolo: 10,8%.
Nici Traian Basescu nu reuseste sa amelioreze scorul democratilor: 8,5%. Pana acum nu a izbutit sa lanseze o tema cu adevarat populara care sa-l salte de la pozitia de primar general la statura de lider politic.
Cu gherete demolate si cu terminarea maidanezilor nu se obtine asa ceva. Votul UDMR e batut in cuie, mai ales ca beneficiaza de o conducere politica foarte inteleapta.
Restul raman in subsol. ?aranistii lui Ciorbea raman in sala de resuscitare, ApR-ul lui Melescanu s-a unit in sfarsit cu liberalii, iar Partidul Umanist Roman traieste numai agatat in coasta partidului de guvernamant.
Mi-e teama de aceea ca sondajul Metro Media face guvernului mai mult rau decat bine. Ii sugereaza ca desi nu realizeaza o sensibila imbunatatire a nivelului de trai al populatiei, ramane popular, ceea ce nu este adevarat.
Barometrul social arata ca nemultumirile populare cele mai raspandite sunt: pensiile, cresterea preturilor, veniturile populatiei si somajul. Or, in toate aceste probleme sociale nu se simte o reala ameliorare.
In sfarsit, barometrul ancheteaza si perspectiva alegerilor prezidentiale. In fruntea sufragiilor se afla Adrian Nastase cu 40,1%, urmat de C.V. Tudor cu 16,6%, Theodor Stolojan – 14,8%, Traian Basescu – 13,4%.
S-a creat insa in Romania traditia tandemului si in cazul in care Adrian Nastase se decide sa candideze pentru Cotroceni, cine ar fi parteerul pentru postul de premier ? Deocamdata, nici unul dintre liderii PSD nu pare omul care sa dea forta tandemului.
Nu vad in prezent decat un singur partener care ar putea asigura succesul tichetului electoral: Theodor Stolojan.
Oricum, daca e vorba de perspectiva electorala 2004, problema principala a PSD este sa realizeze pana atunci o sensibila crestere a nivelului de trai, pe care as exprima-o: de la actualul salariu mediu lunar de circa 100 de dolari la cel putin 200, chiar 300 de dolari.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026