Taine si tainite

Alte doua artiste din orasul de pe Bega – Linda Saskia Menczel si Nada Stojici – au venit sa cucereasca Bucurestii. Ambele practica sculptura si s-au format sub obladuirea maestrului Jecza Petru. Amandoua se afla in plina afirmare a vocatiei lor creatoare. Prezenta in cursul lunii februarie, la Galeria “Artis”, a celor doua tinere artiste timisorene a surprins prin soliditatea si eleganta discursului plastic, in ansamblu, ca si prin forta plina de relevanta a conceptelor sculpturale propuse.

Linda Meczel isi afirma si in aceasta suita de “Taine”, modelata in bronz, aplecarea catre elaboratia rationala, aproape carteziana a propriului univers de simboluri si reprezentari cu continut esoteric. O verva constructiva exprimata in forme bazale (triunghi, sfera, cub, piramida, elipsa, cruce), ce arhitectureaza fascinanta si criptica, totodata, armonie a semnelor tutelare si augurale, care ne guverneaza. Este, probabil, marea aventura a cercetarii si cutezantei ei sculpturale, acest efort de a conferi corporalitate unor entitati eminamente notionale, abstracte, inefabile! Este, socotesc, motivul pentru care constructiile plastice, imaginate cu o rigoare severa de Linda Menczel, au un soi de glacialitate, care, paradoxal, exercita o atractie irepresibila, aidoma planetelor supradensificate care poarta bogate paruri de asteroizi si sateliti intr-un exercitiu de contemplatie cosmica a materiei! Cu o singura deosebire: la Saskia Menczel, acest delir genetic de esente in miscare nu-i perceput ca o demonstratie de fenomenologie astrofizica kant-laplaciana, ci mai mult ca o proiectie spirituala a unui model inca nedeslusit de interdependente cu functie mantuitoare in destinul umanitatii. Iata in ce bolgie interogativa ne arunca aceasta tanara artista, care prin intermediul “Tainelor” ei – forme geometric alegorizate, admirabil modelate si finisate in bronz – ne propune un edificiu plastic personalizat intr-o incitanta si profunda meditatie culturala (i-as spune chiar carturareasca!), dar si printr-o laborioasa mestesugire a formelor si a expresiei plastice, de o modernitate clasicizata, bine sedimentata in stil, in acceptiunea ei finala. O demonstratie de profesionalitate si perfectionism, atat in poetica si modelarea conceptului plastic, de o neechivoca sculpturalitate, cat si in sustinerea lui ideatica coerenta si lipsita de infatuare.

Pe cat de preocupata de conservarea arhetipologiei sculpturale s-a aratat Linda Menczel, pe atat de nepasatoare fata de acest tel s-a adeverit a fi Nada Stojici. “Tainitele” ei rezuma o gandire plastica aflata la confluenta dintre genuri, in slujba unui ideal estetic ce configureaza un nou model de magie vizuala, mult mai deconventionalizat, mai subiectiv in relatia cu lumea reala si mai sensibil in conversia plastica a tensiunii poetice sintetizatoare. Artista este, in aceasta privinta, intr-o “forma creativa” remarcabila. Ritmul evolutiei sale in definirea propriei peceti stilistice este alert, in foarte scurt timp ea traversand cicluri intregi de maturizare si esentializare a profilului sau artistic. Materialul predilect in care lucreaza astazi este lemnul, de diferite esente, in structuri ce-i pun in valoare, cu o savoare deopotriva senzual-tactila si vizuala, atributele expresive si in combinatii ce-i innobileaza si-i amplifica plasticitatea.

Nada Sojici concretizeaza, chiar de la aceasta varsta, o mixtura plauzibila a unor directii stilistice semnificative dezvoltate in sculptura noastra contemporana. Ma gandesc la influentele (ne-voite, ci doar ontogenetic resimtite) din creatia ultimilor sase ani a artistei, ce distileaza identitati definitorii pentru un reprezentativ tronson al sculpturii noastre actuale: Ovidiu Maitec, Mircea Roman, Laurentiu Mogosanu… E o filiatie, nu un simptom epigonic! Suflul poetic al acestei artiste este prea puternic si prea lucid autocenzurat, pentru a cadea in capcana exprimarilor mimetice. In acest duet expozitional, Nada Stojici este alternativa candorii poetice, deschisa si liberala, a sculpturii. Sensibilitatea viziunilor ei plastico-sculpturale este una atipica tendintelor minimaliste si experimentaliste din arta contemporana. Cu “Ferestrele” si “Acoperisurile” ei din aceasta expozitie, Nada repune in discutie insusi conceptul de sculptura. Ea tinde catre solutii menite sa flexibilizeze radical limitele sculpturii, convocand intr-o constructie plastica de o seducatoare fervoare imaginativa si ludica (ce jucarii inventeaza!) mijloace, tehnici si forme de expresie ce apartin altor genuri – pictura pe diferite suporturi (lemn, piele-pergament, hartie manuala, piatra), grafica, gravura in metal, obiect cu virtuti decorative, instalatie picto-sculpturala… Problema ei este incorporarea propriei viziuni artistice si, mai ales, a poeticii foarte vii a imaginii/formei intr-o constructie plastica de sine statatoare, expresiva si convingatoare prin ea insasi. Este o abordare postmoderna, foarte naturala, inteligent si neostentativ dezvoltata, a insusi conceptului traditional de sculptura.