Tales from the Crypt/ de Alex Goldiș

Dacă în cazul unor autori precum Stoian G. Bogdan sau Dan Sociu virajul spre proză era oarecum previzibil (însăși formula poetică tranzitivă îl anunța într-un fel), pe Dan Coman aproape nimic nu-l recomanda ca pe un potențial romancier. Expresionismul crud, sentențios, doldora de imagini concentrate era apanajul unui poet pursânge, neconcesiv cu “prejudecățile realului”. Ce-i drept, Irezistibil nu e propriu-zis o construcție realistă decât în punctul de plecare. Accentele marcat autobiografice cu care debutează fiecare dintre cele cinci povestiri sunt doar trambuline pentru un imaginar expresionist, nu cu mult diferit decât cel din Anul cârtiței galbene sau din Ghinga. Dan Coman nu se dezminte, așadar: chiar când părăsește poezia, el nu face decât s-o regăsească la capătul detaliilor proza(st)ice.

Ceea ce reunește capitolele volumului, perfect independente unul de celălalt (eticheta de “roman” de pe coperta a patra e discutabilă), e mai degrabă o obsesie tematică decât o logică acumulativă. Irezistibil descompune, cu umor negru și cu fantezie caricaturală, toate stereotipiile legate de statutul de “poet”: pasiunea autodevoratoare pentru poezie, sacrificiul de dragul creației, tocirea inspirației, proverbialul succes la sexul opus sau invidia de breaslă. Critica a observat, pe bună dreptate, că tematizarea relației dintre existență și poezie e preocuparea centrală din ultimele cărți ale “nucleului” scriitoricesc de la Bistrița. Privită însă mai îndeaproape, viziunea din Irezistibil o contrazice punct cu punct pe cea din Apropierea lui Marin Mălaicu-Hondrari. Dacă se poate vorbi de comunicare între cele două, e vorba mai degrabă de un dialog polemic decât de o ficțiune complementară, cum tind s-o citească Marius Chivu și Mihaela Ursa.

Pentru autorul Cărții tuturor intențiilor, poezia reprezenta forma privilegiată de comuniune peste spații și timp, dar și mod de estetizare a existenței. În schimb, în cartea lui Dan Coman, poezia nu e decât egoism, dorință de individualizare și de afirmare, dialog inutil cu sine, concurență sau impuls spre autodistrugere. În “Apropierea” literatura absorbea, precum o sugativă, răul din caractere, făcând din fiecare personaj un mic misionar al “revelărilor” ei în cotidian. Coincidențele fericite din viață erau, toate, apanajul literaturii. Un mesaj radical diferit de cel al cărții lui Dan Coman, pentru care poezia nu e decât numitorul comun al perversiunilor de toate genurile și calibrele. Cele cinci schițe sunt, fiecare, câte o pildă neortodoxă despre farsele pe care literatura le întinde la tot pasul existenței. Ziceam “neortodoxă”, pentru că, departe de a îmbrăca un aer didactic-moralizator, sketch-urile lui Dan Coman refac ceva din atmosfera comic-book-urilor horror (populare începând cu anii ʼ50) de tipul “Tales from the Crypt”. La fel ca acolo, umorul, grotescul și fantasticul senzaționalist conlucrează pentru a “trăda” denaturarea caracterelor. Cu specificul că în acest caz principalul factor dezumanizant e poezia însăși.

Mai simplu spus, cartea lui Dan Coman ilustrează o critică de moravuri la adresa celor aflați într-un fel sau altul în atingere cu poezia, substanță grav dăunătoare personalității. Și asta nu doar pentru că stârnește invidii, competiții nemiloase sau voluptăți infracționale – într-una dintre povești, D Great Coman fură poeziile mastrului ajuns cerșetor -, ci mai ales pentru că alterează fibra intimă a dorinței: odată instituționalizat (să nu uităm că angoasele încep cu debutul în volum), impulsul creator deviază de la cursul lor firesc toate celelalte porniri, oricât de omenești. “Gândul că sunt poate cel mai important poet din literatura română contemporană e una dintre cele mai erotice substanțe pe care le secretă mintea mea”, mărturisește D Great Coman la un moment dat.
Orgoliul și narcisismul scriitoricesc e redat, de altfel, în tușe groase pe fiecare pagină a volumului. Odată ajuns scriitor, tânărul din proza lui Dan Coman își pierde accesul direct la propriile instincte și sentimente. Ceea ce naște o serie de monstruozități comportamentale: pasiunea pentru femei în vârstă n-ar fi o problemă dacă în logica amoroasă n-ar intra, pe post de fetiș, și cărțile de poezie. Prima piesă din volum – intitulată chiar “Debut” – e o suprapunere perversă, bine manipulată de prozator printr-o serie de imagini oximoronice, a trei evenimente din viața tânărului: relația ilicită cu nevasta unchiului, apariția primului volum și moartea bunicii. Astfel încât prelucrarea psihologică a evenimentelor nu poate fi decât o aspirație morbidă, reprezentativă pentru șarja absurdă în care Dan Coman își îmbracă proza. Tânărul îndurerat visează în plină înmormântare la nurii mătușii cam trecute (“plângeam și mă durea tot ce se întâmpla, dar asta nu mă oprea să-i privesc liniile coapselor prin fusta neagră”), excitată la rândul ei de postura virilă a fragedului debutant: “of, și calul ăsta pe care mi-am imaginat de atâtea ori că stă Ioana și răsfoiește cartea mea, dumnezeule, ce putea fi mai plăcut?”. Și, cum zice tot englezul înțelept, “be careful what you wish (for it might come true)”, în secvența următoare personajul central devine un poet atât de important, încât e torturat fizic și moral în cadrul unei “Întâlniri cu cititorii” dintr-o comună. De un umor cu adevărat irezistibil sunt paginile în care elevii recită, în manieră coșbuciană, poemele abscons-funebre din Ghinga, dar și pasajele despre hărțuirea sexuală a poetului-invitat de către nevasta directorului de liceu. Semn că poezia are efecte devastatoare nu doar asupra scriitorului însuși, ci și asupra publicului. Ca orice viziune profund distopică, reflecția implicită a prozatorului cu privire la mizele poeziei în societate își trădează miezul utopic: căci nu poate fi decât un basm frumos, în ciuda tuturor “atrocităților” din Irezistibil, ideea că lirismul de orice tip mai are efecte atât de devastatoare asupra cotidianului…

Deși par că schimbă oarecum registrul, ultimele două piese din volum problematizează la rândul lor alienarea dintre intimitatea poetică și masca scriitorului în societate. “Studio 45” anunța o reflecție incitantă despre limitele limbajului și ale introspecției, însă eșuează, din păcate, tot într-o poveste moralizatoare despre pierderea autenticității pe calea succesului. La fel, imaginile extrem de frumoase din “Gât de lup”, care trimit la poemele cele mai bune ale lui Dan Coman, sunt puse în slujba ideii de depersonalizare (descărnare) în raport cu eticheta socială. Urmărirea cu sadism a propriei jupuiri (“Apoi am văzut pielea alunecându-mi lent înspre glezne. Se strânsese acolo ca o salopetă. Mi-am amintit cum ea își lasă uneori cămașa de noapte, aia lungă și transparentă, să-i alunece la picioare. Era exact aceeași imagine, doar că acum era pielea mea, căzută cu tot cu păr acolo, învârtindu-mi-se în jurul gleznelor.”) ar fi fost demnă de o cauză mai nobilă decât ilustrarea angoasei legate de propria celebritate, dezvăluită ca poantă de final: “Mi-am deschis gura și, ținând-o așa, larg deschisă, am început/ D Great Coman/ D Great Coman”.

Astfel încât limitele ultimului volum al lui Dan Coman sunt trasate foarte clar de înseși limitele mizelor sale. N-aș scoate de la naftalină toate clișeele despre prevalența unor teme asupra altora (întreaga literatură a secolului trecut n-a făcut decât să lupte eroic pentru democratizarea subiectelor), însă risc să spun că mare proză din anxietatea poetului față cu poza sa de VIP parcă nu prea are de unde să iasă. Umorul de bună calitate, talentul burlesc, gustul pentru paradoxul morbid, împreună cu știința construcției în relief, toate puse în slujba unor subiecte mai consistente, ar putea face însă din Dan Coman un prozator remarcabil pe viitor.

Alex Goldiș (n. 26 aprilie 1982, Arad) – critic și istoric literar, redactor al revistelor Cultura și Vatra. Doctor în filologie al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu o teză despre critica românească postbelică. A publicat aproximativ 150 de cronici literare și eseuri în: Cultura, Vatra, Bucureștiul cultural, Echinox, Tribuna, Steaua, Cuvântul etc. Prezent în volumele colective: Horea Poenar (coord.), Dicționar Echinox, 2004; Ruxandra Cesereanu (coord.), România înghesuită, 2006; Sanda Cordoș (coord.), Spiritul critic la Cercul literar de la Sibiu, 2009.