Talibanii afgani: Osama bin Laden, “martirul numărul unu” pentru Al Qaeda
Talibanii afgani l-au numit pe Osama bin Laden “martirul numărul unu” al al Qaeda după ce liderul grupării teroriste a fost ucis în Pakistan, scrie Reuters.
Talibanii afgani l-au numit pe Osama bin Laden “martirul numărul unu” al al Qaeda după ce liderul grupării teroriste a fost ucis în Pakistan, scrie Reuters.
“Acum, bin Laden este martirul numărul unu pentru al Qaeda pentru că este mai puternic mort decât viu”, a declarat un bărbat din orașul sudic afgan Kandahar, care a dorit să-și păstreze anonimatul.
“A prevăzut dintotdeauna că va fi omorât de către americani. Acum, va deveni o torță pe care musulmanii o vor urma timp de generații”, a adăugat bărbatul citat mai sus.
Kandahar a fost locul unde a luat naștere gruparea talibanilor, fiind în același timp considerat drept locul în care al Qaeda a pus la punct planul de atacare a orașelor americane cu aproape 10 ani în urmă.
“Moartea lui bin Laden nu contează, pentru că al Qaeda reprezintă mai mult decât bin Laden”, a declarat un alt locuitor din Kandahar.
Unii oficiali afgani susțin de asemenea că influența lui bin Laden se va face în continuare simțită, considerând că rețeaua va încerca să răzbune moartea acestuia.
“Moartea acestuia va aduce schimbări pozitive pe moment, dar nu și pe viitor, va intensifica luptele din Afganistan pentru că al Qaeda va căuta răzbunare”, a declarat Ahmad Wali Karzai, fratele președintelui afgan Hamid Karzai.
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Business MAGAZIN. Ionuț Negoiță, cel mai mare dezvoltator din estul Capitalei, care a făcut până acum 12.000 de locuințe: În fiecare zi încercăm să fim cu fața la joc, să ne adaptăm la realitățile urbanistice, sociale și economice. Peste 10 ani eu cred că prețul pe metrul pătrat util în București în segmentul rezidențial va fi de 3.500 euroComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026