Talpi - Episodul 7

Geanta colectionarului de scame


Acum, acelasi chip, usor obosit, cu ochi incercanati, il privea de la celalalt capat al patului sau metalic, pe spatarul caruiau zaceau aruncate unele peste altele o parte dintre hainele cu care obisnuia sa iasa in oras. Si atunci, enervandu-se, Bikinski isi smulse adidasul din piciorul drept, pe care nu mai avusese puterea sa-l descalte cand, revenit noaptea tarziu acasa, se dezbracase de haine si se aruncase in pat, si il proiecta cu toata forta inspre cei doi ochi, care, apropiindu-se si indepartandu-se de asternuturi, intr-un balans halucinant, continuau sa nu-l scape din privire. “Piei, ispita”, tipa el! Adidasul descrise un arc de cerc, se lovi de plafon si ricosa de acolo in peretele din fata, nimerind drept in chipul lui Iisus, pe care Bikinski se apucase sa-l picteze, la comanda staretului Pafnutie al Manastirii Golia, cu cateva zile in urma.

Staretului ii placeau icoanele pictate de Bikinski, astfel ca, de marile sarbatori, obisnuia sa-i comande sa picteze ba pe Iisus Mantuitorul, ba portretul Maicii Domnului cu Pruncul in brate. Altceva nu-i comanda. Bikinski se saturase sa picteze mereu aceleasi icoane si, atunci cand primea comanda, in loc sa se apuce de lucru, se apuca de baut si, ca sa-i faca si mai mult in ciuda staretului, in loc sa-l picteze pe Iisus dupa canoanele bisericesti, zugravea pe lemn, in culori tot mai sumbre, imaginea propriului sau chip, din ce in ce mai ravasit de bautura. Iar staretul Pafnutie, plin de evlavie, de fiecare data cand primea o noua icoana din mainile tremurande ale lui Bikinski, ii spunea: “Frate Bikinski, mult suflet si multa lumina ai pus in lucrarea ta. Fii binecuvantat…”. Si pe langa binecuvantare, Bikinski se pricopsea cu cate un milion de lei si cu o noua comanda, pentru o alta mare sarbatoare. Umilit inca o data pana-n strafunduri, Bikinski se inclina in fata lui Pafnutie si bodoganind o lua pe strazi…

Adidasul il nimeri pe Iisus drept in frunte, Iisus se clatina si cazu cu zgomot langa geam. Acum, pictorul putea sa leneveasca mult si bine in pat: chipul care-l obseda zacea jos, cu gura infundata in linoleumul plin de mucuri de tigara si pete de vopsea. Satisfacut de izbanda, Bikinski casca si se intinse, pocnindu-si oasele sub plapuma, cand cineva dinauntrul sau rosti pe un glas bajocoritor: “Mult suflet si multa lumina ai pus in lucrarea ta, frate Bikinski…”.

Nu era insa vocea sa, ci vocea colectionarului de scame, Emil. Nu era prima data cand ramolitul ginecolog ii juca feste. Era suficient sa se gandeasca un pic la el, sa si-l inchipuie culegand sarme, chistoace si bucati de sfoara din tomberoane si alte locuri urat mirositoare, cum medicul Emil isi facea simtita prezenta, la un mod aproape palpabil, in imaginatia lui Bikinski. Odata instalat in interiorul sau, medicul nu se lasa dus cu una, cu doua. Batranelul se aseza pe un scaunel si isi facea de lucru scotand din geanta sa ferfenitita tot felul de lucruri adunate cu sarguinta unui paing de-a lungul timpului si depozitate cu grija in camaruta sa obscura. O geanta – care pe vremuri fusese maro si din care acum ramasesera mai mult manerele de bronz sau poate de alama, incuietoarea si cateva fasii de piele – adapostea inauntrul ei un intreg arsenal de suveniruri si antichitati. Se aflau acolo si capete de lumanari subtilizate din pridvoarele unor biserici in timpul sfintei liturghii, si iconite de metal si de sticla, si cruciulite de lemn roase de mult de carii, inele, cercelusi, rotite de ceasornic, panglici, panglicute, agrafe, margelute sparte, bile si bilute, sarme, sarmulite, dulii si filamente arse, tot felul de capete de ate, legate in noduri simple, in noduri duble, dar si in noduri marinaresti, cu o impletitura extrem de sofisticata, un foarfece, un forceps, niste clesti, o lupa, un papion, smocuri de par, cateva perechi de sosete gaurite, nenumarati ciorapi de dama, carlige de prins rufe, cativa dinti de lapte, o duzina de masele cariate asamblate in sirag, doua potcoave ruginite pentru noroc in amor, calti, pene, puf, periute de dinti roase pan’ la muchii, o pereche de sani falsi, cochilii, roti, coapse, o cheie franceza, un borcanel cu roua si unul cu piper, melci, cotobelci, ofiterasi de plumb, buze de plastic, saliva, o bricheta, un saculet umplut cu marar si bulion, samburi, niste coji de portocale, doua perechi de chiloti de culoare bleu-jandarm dar si chilotei tetra galben-pai, mustati si gene, monocluri, o pudriera si o puzderie de alte ustensile provenite din arsenalul de cucerire a sexului frumos…

Privindu-i geanta cu piele fleoscaita si incuietori ca niste sfarcuri de cadana de dimensiuni modeste, cine ar fi banuit ca poate ascunde inauntrul ei incapator atata bogatie de forme, mirosuri si culori? Aparitiile acestea ale fostului ginecolog Emil in constiinta lui Bikinski erau de rau augur… “Piei, jigodie”, spuse Bikinski, gesticuland. “Batran libidinos!”. Colectionarul insa nu se sinchisea de amenintarile pictorului. Cu nasul varat in geanta sa imemoriala, medicul Emil aducea cu un vrajitor sau un saman, care, scormonind cu degetele rasfirate prin gramada sa de obiecte gasite la intamplare, inhaland aerul unui timp pierdut in negura trecutului, suferea o ciudata metamorfoza si, dintr-un batranel mofluz, artagos, tafnos si rapciugos, dar in esenta lui meschin, se transforma uneori intr-un Don Juan fermecator. Desigur ca metamorfoza nu dura decat o clipa si Don Juanul redevenea batranelul garbovit si carcotas cu care, oricat de mult ai fi vrut sa te intelegi, nu reuseai s-o scoti la capat nici in ruptul capului.

“Tu m-ai chemat aici”, spuse colectionarul. “Daca nu m-ai fi invocat”, reprosa el, “mi-as fi vazut acasa de treburile mele…”. “Care treburi?”, zise ironic Bikinski. “Ce te intereseaza pe dumneata treburile mele”, spuse batranelelul tafnos. “O faci pe Don Juan, nu vezi cum arati? In locul tau as avea un pic de obraz”, spuse pictorul. “Cum poti ademeni fetiscanele in camera ta obscura, pentru ca acolo sa le faci fel de fel de propuneri?!”. “Ce fel de propuneri”, intreba batranelul zambind de data aceasta. “Macar daca ai putea sa faci ceva. Dar sa le aduci acolo numai ca sa le pipai si sa le mirosi bikinii”.

Bikinski simtea ca nimerise drept la tinta. Batranul se muiase. Chiar isi inchise geanta si isi aranja acum palaria de pai pe cap. “Ne vom mai intalni”, facu colectionarul. “Sigur ca ne vom mai intalni! Dar nu aici, ci in parc. As vrea sa vad si eu la fata locului cum aplicati figura cu catelul”.

Bikinski simtea c-a nimerit din plin a doua oara tinta. Facuse aluzie la mania fostului ginecolog de-a merge dimineata in parcul din spatele Cinematografului Victoria, pentru a agata fetiscanele de la Colegiul National, care, chiulind de la ore, isi pierdeau vremea stand pe banca si ascultand muzica la casti. Colectionarul avea o tactica subtila, care nu dadea aproape niciodata gres. La orele zece si un sfert, isi facea aparitia pe alee, dar nu singur, ci insotit de pechinezul doamnei Ivanov, vecina lui de la parter, pe care il impumuta cu ora. Vazand un batranel destul de necajit plimbandu-se prin parc insotit de un catel jucaus si simpatic, desprins parca din paginile revistei “Cainele meu”, elevele adolescente se apropiau fara sfiala, atrase de aceasta pereche inofensiva.

Era suficient sa mangaie catelusul pe crestet sau sa-i adreseze vreun cuvant, ca nu mai aveau scapare. Batranelul le lua cu zaharelul, avea o vorba dulce-dulce, mieroasa, se plangea de singuratate, de bolile lui, dar, pe masura ce vorbea, devenea tot mai vivace. Dupa zece minute de conversatie, se transforma, miraculos, intr-un personaj fermecator. Privindu-l, incepeai sa te indoiesti de adevarata sa varsta. Don Juanul din el isi facea in scurt timp aparitia. Laudandu-se cu colectia sa de “antichitati”, batranelul invita fetiscanele la el acasa. Cele mai multe ii cadeau in plasa. Acasa, colectionarul deschidea dulapioarele-i murdare si le arata mai intai colectia sa de borcane cu melci si fetusi conservati in spirt, de pe vremea cand practicase asiduu ginecologia la Spitalul Sfantul Spiridon. De pe atunci avea mania colectiilor: “subtiliza” fetusii avortati si ii depozita la el in dulap. De la fetusi, trecuse apoi la melci si scoici, ca, in cele din urma, sa colectioneze scame.

Don Juanul adormit din el isi facea aparitia si brusc batranelul revenea la forma sa din tinerete. Prezentandu-si colectiile, se invartea in jurul adolescentelor cu bratele rasfirate, gangurind asemenea unui porumbel indragostit de-o porumbita. Una dintre fanteziile lui era sa lipeasca pe buricul adolescentelor timbre postale si sa presare peste el marar proaspat, tocat foarte marunt. Figura purta denumirea de “amor la plic”. Uneori, plicul era parafat incepand cu talpile si terminand cu sanii si urechile si expediat, in schimbul unei sume mai mult sau mai putin simbolice, spre un alt destinatar.

In parc se aflau multi alti pensionari amatori de astfel de prospaturi si suveniruri. Chiar si Ambasadorul Skandic nu se dadea in laturi ca, in schimbul unor blugi purtati si al unui pachet de Kent, sa primeasca o “mica scisorica”, expediata pe adresa sa in urma unor negocieri purtate prin intermediul telefonului. Cand chestia cu pechinezul nu avea efectul dorit, medicul Emil apela la “Matrimoniale”. Publica in “Obiectivul” anunturi stravezii, adevarate perle licentioase. Anunturile sunau astfel: “Tanar colectionar, 28/187, 83, posesor de samovar, caut cescuta cu buza fierbinte. Ofer gratuit discretie totala si igiena contra cost” sau “Fluture de noapte cu trompa de elefant caut flacara de lampa-n pandispan”.

Anuntul cu fluturele avea ceva misterios. Multi aveau impresia ca e un mesaj masonic. Rubrica “Matrimoniale” atragea insa doar doamnele trecute de cincizeci. Medicul jubila. In fond, n-avea nimic de pierdut. Inaltimea sa nu depasea 1,66, iar varsta i se apropia binisor de 70. In cazul in care in urma demersurilor facute la telefon se ajungea la intalniri, medicul se baza pe elementul surpriza. Avea in schimb probleme cu dictia din cauza protezei, astfel ca dialogurile cu persoanele interesate de compania sa decurgeau anevoios. De multe ori, trebuia sa-si sacrifice o jumatate de scoci, lipindu-si proteza de gingii, ca sa poata purta dialogul pana la capat.

Aluziile lui Bikinski referitoare la viata sa intima facura o bresa larga in constiinta colectionarului de scame. “Bati cam departe”, facu el amenintator. “Ne mai intalnim noi, Bikinski. tin sa te anunt ca data viitoare ti-l voi aduce in tasca pe Ambasador…”.

Colectionarul iesi spasit, cu geanta intre picioare. Pictorul rasufla usurat. Va urma