taranul, la singular

Ploaia, cand vine la timp, rezolva multe probleme in agricultura. Cand nu vine deloc, ca acum, lucrurile se incurca. Pentru ca, iata, noi speram intr-o primavara ploioasa si ne-am trezit ca nu mai avem deloc primavara. Am iesit dintr-o iarna lunga si am intrat direct intr-o vara torida. Ce ne asteapta? Recolte slabe, PIB in scadere si tarani care vor saraci si mai mult. Specialistii spun ca solutii ar fi daca s-ar gasi bani. Dar banii ajung greu la tarani.
Bani sunt. Nu intamplator, in acest an, bancile au dezlegat simtitor creditele pentru populatie. Dar persoana fizica, denumire pe care dreptul o da individului, desi a invatat relativ usor drumul la banca pentru a-si face depozite, invata greu drumul pentru a solicita imprumuturi. Totusi, in 2003 solicitarile au sporit si acum sunt tot mai  frecvente imprumuturile date persoanelor fizice: pentru case, pentru automobile, pentru aparatura casnica.
taranul e si el persoana fizica. taranul, la singular. Dar a invatat oare drumul la banca? Atat statisticile, cat si practica vizibila cu ochiul liber spun ca nu. In foarte putine cazuri vine taranul la banca. Dar in si mai putine cazuri banca e preocupata de taran. 
A fost si un timp in care creditul agricol era la moda. O intrebare a ramas insa fara raspuns: unde s-au dus banii cu care agricultura a fost creditata preferential in cei dintai ani ai tranzitiei? Bani multi, in buna parte tipariti special in acest scop. Fie in baza legii, fie in baza unor ordonante guvernamentale. Probabil ca nu vom afla niciodata mai mult decat stim acum: ca multe dintre aceste credite, desigur, ieftine, cu dobanzi bonificate, daca au ajuns la destinatie au fost in buna parte irosite.
Ceea ce mai stim este ca de acesti bani nu s-a bucurat taranul, ca individ. taranul la singular. Doar taranul la plural: colectivitati taranesti, care s-au asociat sau au facut contracte cu statul, au capatat cate ceva. Prea putin insa, in raport cu sumele disponibilizate, care au ajuns in cea mai mare parte in gaurile negre ale fostelor IAS-uri.
taranul, la singular, face greu casa buna cu creditul. Cei mai multi habar n-au de unde pot sa ia credite, in ce conditii, pe cat timp. Iar cand afla cate ceva, devin tematori: <Sa-mi ia casa daca nu pot sa platesc?!> Sau n-au cu ce sa garanteze.
Nici taranul la plural, din asociatii, nu e scutit de necazuri birocratice. Nici asociatiile nu ajung tocmai usor la credite. Piata creditelor agricole inca nu e formata, bugetul de stat inca are un rol decisiv in distribuirea resurselor banesti pentru agricultura iar conditiile de redistribuire a resurselor tin inca in prea mica masura seama de performantele agricole.
Semnificativ este faptul ca toate aceste observatii se bazeaza pe informatii intamplatoare. O parte din informatii provin de la functionari bancari, ce au venit ocazional in contact cu realitatile satului. O alta sursa o constituie  taranii insisi, intalniti insa tot ocazional, in momente in care supararile si dramele lor ii fac disponibili pentru un anumit fel de comunicare. Ei se destainuie cu credinta ca necazul lor va fi auzit <sus>. Astfel de adevaruri pot sa sugereze o realitate, a satului de astazi, a taranului in tranzitie, dar nu pot sa recompuna lumea satului in toate dimensiunile ei.
taranul, astazi, ramane o mare necunoscuta a tranzitiei, poate cea mai mare. Pentru ca  nimanui nu i-a trecut prin cap sa finanteze o cercetare de amploare, care sa patrunda in intimitatile unui univers extrem de interesant: taranul roman in aceasta cumpana a istoriei, cand invata sa uite <colectiva> si se straduie sa se acomodeze cu noua lui conditie de mic proprietar al pamantului.
De demult, din vremea in care echipele profesorului Gusti au impanzit tara pentru a surprinde lumea satului in totalul manifestarilor ei, economice, spirituale, juridice si politice, nimeni nu ne-a mai spus adevarul despre tarani. Acum, ne lipseste si Gusti, cu echipele lui de sociologi; ne lipseste si Spiru Haret, cu invatatorii lui, care ii ajutau pe tarani sa inteleaga rostul creditului si sa puna pe roate cooperative de credit.
La urma-urmei, ce stim noi acum despre tarani? Ca in dimineata anilor 2000, in Romania, creste distanta dintre viata la oras si viata la tara. Deseori, greu de inteles in favoarea cui: a orasului ori a satului. Dar asta e o alta poveste. In cazul discutat, e de retinut ca atat autoritatile, cat si societatea in ansamblu par sa fie prea putin preocupate de adevarul ca satul, inainte de a fi locul unde s-a nascut  vesnicia, este o realitate economica. taranul, la randul lui, este un agent economic. Din nefericire, ne amintim numai ocazional de tarani si de sat. De obicei, cand se anunta seceta, ca in acest inceput de mai cu zile toride.
Asa se intampla mereu cand tara e ingrijorata ca recoltele vor fi compromise: incepe sa ne preocupe taranul si mediul lui. Realitatea care ne-a izbit dintr-o data e dramatica. Un taran, pe un post de televiziune, le-a spus romanilor: <S-a terminat, clima nu ne mai ajuta>.
Si-atunci, ce-ar putea sa ne mai ajute? Unii spun: banii, daca i-am avea. Dar legea creditului agricol abia a aparut  si nu va fi usor de aplicat. Cred insa ca, inaintea banilor, e nevoie de o organizare inteligenta, de servicii specifice eficiente, de contracte ferme, care sa tina seama de noua realitate a agriculturii romanesti: milioane de proprietati, cele mai multe mici, si milioane de proprietari in mainile carora sunt amestecate invataturile de la parinti si relele deprinderi din anii colectivizarii.
La o agricultura performanta nu vom ajunge fara trei lucruri: initiativa  individuala, doxa si bani. Notand insa, apasat, ca o agricultura performanta ne-ar aduce ea insasi bani. Si inca multi.