Țări noi pe harta lumii (II)/ de Horia C. Matei

KOSOVO

Nume oficial: Republica Kosovo * Situare: în Europa Sudică, în Pen. Balcanică * Vecini: Serbia, FRI a Macedoniei, Albania, Muntenegru * Suprafață: 10 887km² (161) * Populație: 1 837 000 loc. (146); urbană (-); * Capitală: Pristinë/ Priština (198 000 loc.) * Limba oficială: albaneza și sârba * Forma de stat: republică * Monedă: 1 Euro = 100 Cent * Alfabetizare: 91,9% * PIB total (mil. $): 12 850 (137) * PIB/loc: – * Indicele dezvoltării umane: –

ISTORIA. În Antic. și la începutul Ev. Mediu, terit. K. face parte din Imp. Roman, apoi, după 395, din Imp. Bizantin. În reg. centrale ale Pen. Balcanice se stabilesc în sec. 6-7 triburile slave ale sârbilor, care devin elementul etnic și politic hegemon. În sec. 12-14, în timpul dinastiei Nemanja, terit. K. devine nucleul statului medieval sârb. Arhiepiscopia înființată la Pec (Pejë) devine reședința patriarhilor Bisericii Ortodoxe Sârbe, în K., “leagănul națiunii sârbe”, fiind ridicate acum peste 1 200 de biserici și mănăstiri, capodopere ale artei medievale (Dasani, Grasanica ș.a.). Bătălia de la Kosovopolje (28.6.1389) marchează sfârșitul independenței sârbe și începutul dominației turcești în această parte a Balcanilor. Timp de peste 5 secole, terit. K. face parte din Imp. Otoman. Trecerea unor sârbi la islamism, migrarea altora spre N în reg. Belgradului către sfârșitul sec. 17, contribuie la sporirea pop. albaneze și turce în dauna celei sârbe. În urma Războaielor Balcanice (1912-13), K. intră în componența Regatului Serbiei și, odată cu acesta, la sfârșitul Primului Război Mondial (1918), în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, care adoptă în 1929 numele de Iugoslavia. În momentul constituirii statului iugoslav 64% din pop. K. era de origine albaneză, din care 3/4 de religie islamică. După sfârșitul celui de‑al Doilea Război Mondial, Iosip Broz Tito transformă Iugoslavia într‑un stat federal compus din 6 republici, K. rămânând inclus administrativ în Serbia. Constituția din 1974 a Republicii Socialiste Federative Iugoslavia transformă K. într‑o prov. autonomă din cadrul Republicii Serbia. Ponderea elementului albanez atinge la această dată 75% din totalul loc. În condițiile sporirii tensiunilor interetnice după moartea lui Tito (1980), ponderea pop. albaneze (kosovare) sporește (80-90%) datorită plecării a numeroși sârbi spre alte reg. ale statului iugoslav. Slobodan Miloțevici, președintele Serbiei, apoi al Iugoslaviei, purtătorul de cuvânt al naționalismului sârb, desființează în 1989 autonomia prov. K., subordonată acum direct administrației de la Belgrad. După destrămarea statului federal iugoslav în anii 1991-92, etnia albaneză (kosovară) răspunde centralismului tot mai opresiv al Belgradului prin revendicarea independenței. Armata de Eliberare din K., constituită acum, începe în 1997/98 operațiuni directe împotriva autorităților, la care armata sârbă ripostează cu o duritate extremă. Execuțiile, masacrele și expulzările a sute de mii de etnici albanezi transformă K. într‑un focar de instabilitate situat într‑o reg. turbulentă a Balcanilor. Situația din această zonă devine astfel o problemă a diplomației internaționale. Încercările de a găsi la masa tratativelor o soluție de compromis între cele două părți angajate în conflict eșuează, iar statele NATO forțează, prin bombardarea Belgradului (mart.‑iun. 1999), acceptarea de către președintele Slobodan Miloțevici a planului de pace propus de statele membre ale grupului G8 împreună cu rezoluția 1244/1999 a Consiliului de Securitate al ONU. Aceasta prevedea retragerea administrației și armatei sârbe din K. și plasarea acestui terit. sub administrația ONU și a unei forțe internaționale de 50 000 de soldați (UNMIK). Tratativele dintre reprezentanții sârbi și kosovari purtate sub auspiciile ONU în anii 2005-2007 nu conduc la niciun rezultat. Belgradul acceptă un grad larg de autonomie pentru K., în timp ce Priștina solicită deplina independență statală. La 17.2.2008, Parlamentul de la Prițtina proclamă unilateral independența fostei prov. sârbe sub numele de Republica K. Autoritățile de la Belgrad anunță că nu recunosc independența acestui stat, pe care‑l consideră în continuare parte a Republicii Serbia, și depun o plângere la Curtea Internațională de la Haga împotriva actului unilateral. La 22.7.2010 această instituție afirmă că actul de independență nu încalcă normele legislației internaționale. Până la sfârșitul anului 2008 K. a fost recunoscut de 53 de state, inclusiv de cele vecine, cu excepția Serbiei. Numărul acestora a crescut la începutul lui 2012 la 85. Printre țările care nu au recunoscut declarația de independență se numără România, Grecia, Cipru, Spania, Slovacia, Rusia, R.P. Chineză ș.a. K. a devenit membru al unor instituții internaționale precum FMI și Banca Mondială. Votată de Parlament, Constituția Republicii K. a intrat în vigoare la 15.6.2008. Primele alegeri parlamentare de după proclamarea independenței, desfășurate la 12.12.2010, se încheie cu victoria P. Democratic din K. (formațiune care a luat naștere din Armata de Eliberare din K.), care obține 34 din cele 100 de mandate eligibile ale Parlamentului unicameral. Hashim Thaçi, controversatul conducător al forțelor albaneze care au luptat împotriva armatei sârbe, liderul P. Democratic din K., prim‑min. al țării din 9.1.2008, formează la 22.1.2011 un nou cabinet de coaliție. Doamna Atifete Jahjaga (n. 1975), neafiliată vreunui partid, este aleasă de Parlament la 7.4.2011 președintă a țării. K. a fost în sec. 20 cea mai slab dezvoltată și săracă prov. a Iugoslaviei. Cu un edificiu statal care trebuie construit în toate componentele sale, cu o ec. fragilă, cu aproape jumătate din pop. trăind sub pragul sărăciei, cu un șomaj care atinge 50% din forța de muncă, K. are de înfruntat la început de sec. 21 mari provocări. Una dintre acestea este și găsirea unor punți de comunicare și conviețuire cu cei 120 000 de sârbi din partea de nord a țării, din reg. orașului Mitrovicë/Mitrovika.

Din volumul Enciclopedie de istorie universală de Horia C. Matei, în pregătire la Editura Meronia