Tariceanu demisioneaza si cere alegeri anticipate
PSD si UDMR resping anticipatele, iar PNL si PD merg inainte cu ochii inchisi Presiunile insistente ale presedintelui Traian Basescu si decizia Curtii Constitutionale de a declara neconstitutionale o parte dintre prevederile legii privind reforma justitiei i-au determinat pe premierul Calin Popescu-Tariceanu si pe o parte dintre liderii liberali sa accepte organizarea alegerilor anticipate
PSD si UDMR resping anticipatele, iar PNL si PD merg inainte cu ochii inchisi
Presiunile insistente ale presedintelui Traian Basescu si decizia Curtii Constitutionale de a declara neconstitutionale o parte dintre prevederile legii privind reforma justitiei i-au determinat pe premierul Calin Popescu-Tariceanu si pe o parte dintre liderii liberali sa accepte organizarea alegerilor anticipate.
Premierul a anuntat ieri ca misiunea Guvernului s-a incheiat. Tariceanu isi va inanta demisia sefului statului, saptamana viiitoare, intrucat decizia de ieri a fost una politica, dar, dupa cum a spus premierul, definitiva.
Tariceanu a cerut Coalitiei PNL-PD-PC-UDMR sa inceapa procedurile interne de dizolvare a Parlamentului, in conditiile in care alegerile anticipate vor fi organizate conform procedurilor constitutionale, dupa demisii si investiri succesive pentru formarea Guvernului.
Miercuri-seara, la cateva ore dupa ce Curtea Constitutionala decisese sa admita o parte dintre obiectiile formulate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, PSD, PRM, impotriva legilor privind justitia, premierul declara ca nu se pune problema unor alegeri inainte de termen.
Situatia a luat o noua turnura, dupa sedinta de miercuri-seara a PD, in care s-a decis sa i se forteze mana premierului, si dupa o convorbire telefonica intre Tariceanu si Basescu. Seful statului l-a avertizat pe premier ca ministrii democrati se vor retrage din Guvern daca nu accepta anticipatele, sustin surse citate de Mediafax. Ieri dimineata, PNL si apoi liderii UDMR si PC a trebuit sa accepte ideea anticipatelor.
Premierul a motivat decizia Cabinetului de renuntare la mandat prin faptul ca “decizia Curtii Constitutionale a golit de continut pachetul privind reforma in justitie”.
“Suntem in fata unei situatii politice in care Curtea Constitutionala amputeaza in mod esential continutul legilor privind reforma justitiei si, practic, impiedica actualul Guvern, care a primit increderea Parlamentului, sa continue procesul de reforma, conform angajamentelor asumate in relatia cu UE.
Cu procesul de reforma blocat, nu avem nici o sansa sa obtinem un raport favorabil din partea Comisiei Europene”, a spus Tariceanu. El a afirmat ca, in acest moment, nu mai are importanta pentru raportul de monitorizare al Comisiei Europene daca va exista o instabilitate data de procedurile lungi pe care le presupun alegerile inainte de termen.
“Integrarea in UE nu mai depinde de anticipate. Decizia Curtii a ridicat blocajul in calea integrarii si trebuie sa fim constienti de acest lucru.”
Nu toata lumea este fericita de ideea alegerilor anticipate. Pe plan economic, o parte din oamenii de afaceri sustin ca demisia guvernului va crea blocaje la nivelul deciziilor economice.
Bursa a scazut ieri anticipand decizia lui Tariceanu, brokerii afirmand ca investitorii vor fi acum mai retinuti in a cumpara actiuni.
AOAR: Blocaje la nivelul deciziilor economice
Mediul de afaceri va fi afectat de decizia guvernului de a demisiona, deoarece va urma o perioada tensionata, care va crea blocaje la nivelul deciziilor economice, a declarat secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Cristian Parvan. “Va avea loc un blocaj decizional la toate nivelurile, deci mediul economic va avea de suferit. In ceea ce priveste investitiile, cele care sunt deja realizate in Romania nu vor fi foarte afectate pentru ca au la baza studii de piata. Problema va fi pentru investitorii noi care vor evita sa dezvolte afaceri pe piata romaneasca”, a precizat Parvan.
Fitch: Demisia va spori incertitudinile
Demisia guvernului de la Bucuresti va spori incertitudinile legate de Romania, ceea ce nu reprezinta o veste pozitiva, iar discutiile privind o eventuala amanare a momentului aderarii la UE se vor amplifica, a declarat Nick Eisinger, director in cadrul agentiei de rating Fitch. “Alegerile anticipate vor spori cu siguranta incertitudinile in Romania. Este important de vazut cat de repede vor avea loc acestea si daca reformele vor avea de suferit in perioada de interimat”, a mai aratat Eisinger.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026