Tarom reintroduce cursele interne din București spre Suceava, Sibiu și Târgu Mureș
Compania de stat Tarom reintroduce zborurile din București spre Sibiu, Suceava și Târgu-Mureș în sezonul de iarnă 2013/2014, potrivit oficialilor companiei.
Compania de stat Tarom reintroduce zborurile din București spre Sibiu, Suceava și Târgu-Mureș în sezonul de iarnă 2013/2014, potrivit oficialilor companiei.
“Ca urmare a solicitărilor de reintroducere a acestor rute, compania Tarom s-a arătat dispusă să poarte discuții cu fiecare aeroport în parte cu scopul de a oferi pasagerilor săi cel mai bun produs în condiții de siguranță și calitate. În urma acestor discuții, au fost agreate soluții de operare menite să răspundă pozitiv, considerentelor de ordin economic, operațional, demografic și de imagine a companiei, avute în vedere anterior”, au transmis reprezentanții companiei.
Cursele vor fi efectuate începând cu 17 noiembrie pe rutele București –Suceava și București-Târgu Mureș în zilele de luni, miercuri, joi, vineri și duminică. Din 18 noiembrie 2013, pasagerii Tarom vor putea călători pe ruta București-Sibiu.
Pe 19 noiembrie expiră mandatul lui Christian Heinzmann la conducerea Tarom. Nu este clar cine va veni pe poziția de director general în locul lui sau dacă mandatul îi va fi readus la durata inițială de patru ani. Nicolae Demetriade, unul dintre reprezentanții CA-ului Tarom și director executiv, și-a dat demisia.
În toate ieșirile publice avute de belgianul Heinzmann sau de reprezentanții consiliului de administrație au fost consemnate conflictele dintre aceștia, într-un moment în care compania Tarom are nevoie de stabilitate pentru a-și putea recâștiga poziția de lider în piață și a trece pe profit, dat fiind că în ultimii cinci ani a adunat pierderi de 250 mil. euro. Anul trecut au călătorit cu Tarom 2,19 milioane de pasageri.
Consiliul de administrație al Taromeste format din bancherul Dan Pascariu, fostul astronaut Dumitru Prunariu, Valentin Macec, fost consilier al lui Ovidiu Silaghi, fostul ministru al transporturilor, Ciprian Ladunca, director financiar și vicepreședinte al Metlife Alico România, omul de afaceri Marius Ghenea, proprietarul magazinelor online PC Fun și PC Garage.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026