Te voi răpi la noapte! (IV). Antonia/ de Stelian Țurlea
Pentru că făcuse o greșeală enormă, și-a petrecut restul timpului plătind prețul și făcând mereu alte greșeli. Era în primul ei an ca învățătoare și socotea că trebuie să se poarte frumos cu toți părinții copiilor pe care îi învăța să scrie și să socotească.
Pentru că făcuse o greșeală enormă, și-a petrecut restul timpului plătind prețul și făcând mereu alte greșeli. Era în primul ei an ca învățătoare și socotea că trebuie să se poarte frumos cu toți părinții copiilor pe care îi învăța să scrie și să socotească. Accepta discuțiile nesfârșite cu mamele care voiau neapărat ca odraslele lor să primească o atenție în plus, rămânea în școală mult după sfârșitul orelor așteptându-i pe tații care anunțaseră insistent că voiau neapărat să afle din sursa cea mai directă încotro să-și îndrepte copiii, nu se plângea niciodată, se dusese vorba că e o fătucă de treabă, chiar dacă oleacă prostuță, din moment ce nu știe să-și impună punctul de vedere. I se iertau însă toate pentru că n-avea decât douăzeci și doi de ani, iar copiii erau morți după ea.
Julián Rocas era unul dintre acești tați care voia să-și îndrume pe calea cea mai bună un băiețel firav și atât de blond că puteai spune că are părul albit. Îl creștea singur de când nevastă-sa fugise în lume și părea să nu-i pese de gura rudelor care îi prezentau în fiecare lună câte o domnișoară numai bună să se mărite. Antonia nu l-a întrebat niciodată ce și unde lucrează, nici măcar unde locuiește, bănuia că nu prin apropiere din moment ce băiețelul era adus în fiecare dimineață cu o mașină de pe vremuri, la care se holbau admirativ toți puștanii. I se părea înduioșătoare dragostea lui de tată și ar fi vrut să-i dea vești mai bune despre băiatul visător și rămas în urmă, pe care nu-l interesa câtuși de puțin școala. N-ar fi spus că era retardat, dar sigur nu se putea compara cu niciunul dintre colegii săi cu mintea ageră. Antonia hotărâse să nu-i spună chiar adevărul întreg tatălui, poate copilul trecea numai printr-o perioadă mai dificilă și-și va reveni. Nu i s-au părut ciudate repetatele apariții ale lui Julián Rocas, ea avea de fiecare dată să-i mai adauge ceva nou despre copil, nu i s-au părut ciudate nici insistențele lui s-o conducă acasă cu mașina, la sfârșitul discuțiilor, în fond se făcea de fiecare dată târziu și ea nu rămăsese decât pentru el. Dacă n-ar fi fost orgolioasă ori ar fi avut o experiență cât de mică, ar fi trebuit să accepte că se simțea bine în preajma tânărului Julián Rocas, mai bine decât în preajma altor foste iubiri, nici nu-și dădea seama cum treceau orele ascultându-l vorbind după ce își încheia ea raportul școlar.Bărbatul avea atât de multe de povestit, că părea o enciclopedie de viață, cunoscuse mulțime de oameni, trecuse prin mulțime de întâmplări care de care mai aventuroase, Antonia era încântată că-i povestea ei, se socotea importantă. Nu l-a respins când a sărutat-o prima oară, în fond de-abia aștepta s-o facă, nu i-a respins nici mângâierile, nici invitația într-o excursie de duminică la un castel apropiat. Dacă s-ar fi întrebat o clipă ce e cu ea, ar fi spus fără să se gândească prea mult că e fericită. Nici nu și-a dat seama când s-a culcat cu el. Cum nu și-a dat seama că el încetase brusc să mai apară zilnic la școală. Era prea prinsă cu serbarea sfârșitului de an, prima din viața ei, pe care vroia s-o facă memorabilă, cu cântece, poezii, dansuri, un adevărat spectacol, de care s-au bucurat toți părinții, aducându-i laude peste laude.
De la serbare a lipsit însă băiețelul blond, cu părul aproape alb, Antonia a crezut că s-a îmbolnăvit, dar, când s-a interesat, a aflat că tatăl se mutase de câteva zile din oraș. Nimeni nu știa unde. Antoniei nu i-a venit să creadă, a continuat să aștepte un semn mult după sfârșitul anului școlar și după ce descoperise cu groază că e însărcinată. Julian Rocas n-a mai apărut, parcă fusese înghițit de pământ și rodul din pântecul ei creștea pe zi ce trecea. Antonia a mărturisit totul Tatarabuelei, care n-a certat-o, cum s-ar fi așteptat, ci i-a spus că va avea grijă de copil după ce se va naște, dar, ca să închidă gura lumii, care te poate distruge pentru o faptă ca asta, va trebui să-și dea demisia de la școală, să rămână închisă în casă până după naștere, timp în care va ști ea, Tatarabuela, cum să răspândească zvonul că e grav bolnavă.
Antonia a făcut întocmai. La câteva zile după nașterea la care Tatarabuela a fost moașă, lumea a aflat că o fetiță nou-născută fusese găsită de străbunică pe treptele bisericii, cum se mai întâmplase în anii dinainte, preotul și gura lumii au binecuvântat-o pe străbunică și le-au afurisit pe femeile care-și leapădă pruncii ca în Evul Mediu. Dar în scurt timp fetița a murit, fusese prea plăpândă din prima clipă.
Antonia și-a pierdut mințile o bună bucată de timp. Când și-a revenit, după multe luni, n-a mai fost chip să se întoarcă la școală, dar o ținea una și bună că trebuie să se facă actriță. Era convinsă că într-o zi o să întâlnească un impresar uluit de talentul ei, care o va distribui într-un film de mare succes și va ajunge celebră în lume, ca Julia Roberts, cu care era convinsă că seamănă, deși singura asemănare erau buzele mari. Doar Tatarabuelei i-a mărturisit gândul secret că spera ca la filmul care va rula în întreaga lume sau măcar la afișul filmului să se uite într-o zi și Julian Rocas și să se întoarcă la ea, cuprins de remușcări.
Tatarabuela a mângâiat-o îndelung pe creștet. Apoi a îndemnat-o să se facă actriță, dacă așa își dorește. Dar într-un orășel mic ca al lor nu exista o trupă de teatru. Antonia s-a angajat la un bar, unde a început să cânte, fără prea mare succes. Patronul era mulțumit că treceau serile mai plăcut și-i intrau în local măcar câțiva clienți care voiau s-o asculte. Cu o mână de foști colegi de școală, Antonia a înjghebat o trupă, s-au chinuit multe săptămâni până au ales niște piese ușurele, care să placă oricui, alte săptămâni au învățat rolurile și primul spectacol l-au dat în parcarea unui mall. Unchiul unuia dintre actorii improvizați era administratorul unei săli de sport în care nu se mai aduna nimeni după ce echipa locală de baschet retrogradase, își pierduse vedetele și până la urmă se desființase cu totul, și le-a pus sala la dispoziție, cu condiția să-și plătească lumina și încălzirea. Primele apariții au fost de groază, dar pe urmă lumea s-a obișnuit cu piesele fără decor și cu actorii care jucau în hainele de stradă, și i-au aplaudat cu frenezie. Cam tot atunci Antonia i-a propus patronului barului unde continua să cânte un mic spectacol de cabaret, așa că actorii care jucau o dată sau de două ori pe săptămână în sala de sport au apărut și în bar, cu scheciuri, șansonete și dansuri. Succesul a fost instantaneu, mai ales după ce vărul Antoniei, Pablo, zis “Piciul”, a apărut câteva seri la rând cu alți doi zăbăuci pletoși ca și el cu chitarele agățate pe gât și, timp de două ore, au cântat fără întrerupere toate rockurile pe care clienții le fluierau în tinerețile lor. Brusc Piciul n-a mai vrut să cânte, spunea sus și tare că se degradează și că n-o să mai revină decât cu o formație mai mare, pe care tot întârzia să și-o facă, într-o sală cu mii de locuri sau pe un stadion, dar oricum li se dusese buhul și barul era asaltat seară de seară, în speranța că puștii se vor fi răzgândit. Clienții nu ieșeau păcăliți, vedeau măcar un spectacol de cabaret curățel. Patronul nu-și mai încăpea în piele de bucurie, a adăugat localului o terasă acoperită și a făcut noi angajări. Inclusiv câteva est-europene din mulțimea care năvălise în țară și care obișnuiau să se dea animatoare și dansau la bară în zilele în care trupa avea spectacol în sala de sport. La început Antonia a refuzat să mai apară lângă fetele pe care le socotea niște curve puse pe căpătuială și mai multe zile la rând spectacolul de cabaret s-a întrerupt. Într-o seară a abordat-o un bărbat negricos pe care îl vedea prima oară și care nici nu vorbea bine spaniola, a înghesuit-o într-un zid, au urmat câțiva pumni în plex și șoapte să-și bage mințile în cap, mai bine pleacă ea cu trupa ei de căcat decât fetițele de la bară. Cu o coastă ruptă, Antonia a zăcut îngrijită de Tatarabuela care, după ce ascultase într-un târziu ce se petrecuse, a întrebat-o direct: Vrei să mai ajungi actriță sau te interesează cine ce câștigă pe lângă tine? Antonia s-a întors la bar. Curând a priceput cât de mult se schimbaseră vremurile, de cine depindeau fetele care dansau la bară, a văzut-o pe una pălmuită și dată cu capul de pereți de negriciosul care nu vorbea bine spaniola și care apărea din ce în ce mai des și se închidea cu patronul într-o cameră. Dar și-a zis că pe ea n-o priveau toate astea și nu trebuie să se amestece. Toate se petrecuseră cu ani în urmă, după care toate s-au dat peste cap. Patronul era din ce în ce mai nemulțumit că nu câștigă cât se aștepta, serile cu cabaretul începuseră să fie mai puțin bănoase decât cele cu dansurile la bară, așa că i-a cerut Antoniei să introducă cum o ști în spectacolul ei și dansuri la bară, dar Antonia n-a vrut în ruptul capului, ar fi fost ca nuca-n perete, zicea ea, și Tatarabuela i-a dat dreptate. Mai mult de atât, Tatarabuela a ieșit din nou din casă, era de-acum un eveniment de care avea să vorbească o vreme tot orașul, să o vezi pe Tatarabuela pășind încet pe stradă, sprijinită în baston și învârtind cu cealaltă mână deasupra capului o umbrelă roșie de pe vremuri, încadrată de două dintre strănepoate, mândre că se uită la ele toată lumea, dar și grijulii să nu i se întâmple ceva străbunicii, care s-a oprit la barul unde dădea spectacole Antonia și a ținut să-l vadă pe patronul pe care nu-l mai văzuse de când era un mucos și venea în vizită cu bunică-sa, moartă demult, iar Tatarabuela îl îndopa cu șerbet și înghețată de lămâie să stea liniștit cât trăncăneau ele. Mucosul îi era și rudă îndepărtată. Nu era în bar, au trimis după el să-l aducă de-acasă și, cât l-a așteptat, Tatarabuela n-a refuzat un coctail de lichioruri servit într-un pahar mare cu picior, cu o umbreluță fixată pe o margine, din care sorbea încet, cu plescăituri de plăcere, încântătoare pentru asistență. Când a apărut patronul, Tatarabuela era ușor amețită, dar l-a bruftuluit fără să i se împleticească limba o clipă măcar, nu l-a lăsat să scoată o vorbă și a insistat că bunică-sa s-ar întoarce în mormânt dacă ar afla cum se poartă nepotul ei cu o rudă apropiată care distrează orașul cu arta cu care se distrase și ea, bunica, la vremea ei și i-a cerut să nu care cumva să renunțe la cabaret. Bărbatul ar fi fost în stare să-i promită orice, numai să plece hodoroaga de peste o sută de ani înainte să i se întâmple ceva, să aibă un atac de cord și să moară în barul lui și pe urmă să-l acuze tot orașul de crimă, a calculat instantaneu că ar fi avut mult mai mult de păgubit. Spectacolele le-a limitat la o dată pe săptămână, sau mai rar, până când sărea în ochi că Antonia își pierduse interesul. Antonia a vrut să știe ce se petrecuse și i-a fost ușor să înțeleagă că atât de mulții clienți se holbau la țâțele dansatoarelor la bară care mai nou se dezbrăcau de tot, niște libidinoși cărora le curgeau balele și comandau cu nemiluita sticlele de wiskey și nu le păsa că aruncau cu banii de parcă n-ar fi fost cu toții în criză. Fetele se înmulțiseră, dar nu rămâneau multă vreme, de parcă cel care le adusese s-ar fi temut să nu prindă drag de ele vreunul dintre clienți și să le schimbe viața definitiv. Apăreau însă altele, din ce în ce mai tinere, la fel de frumoase, dar mult mai dezinvolte. În mod sigur femeia pe care o căuta jurnalista ce-i căzuse cu tronc Tatarabuelei fusese pe-acolo, parcă semăna cu cineva, dar ea, Antonia, nu avusese niciodată dorința să le privească mai atent și nu le reținuse chipurile, nici nu știa unde plecaseră cele care zăboviseră puțin la bară. Era convinsă că ceva necurat se petrece, mult peste puterile ei să pună capăt. Dar ar fi fost bucuroasă dacă apariția ziaristei și căutările ei ar fi stârnit viesparul și s-ar fi apucat cineva să întrebe ca lumea ce-i cu fetele alea fără doar și poate niște curve care-și umpleau peștii de bani și s-ar fi pus capăt dansului lasciv la bară, pe care ajunsese să nu-l mai suporte. Era convinsă că, dacă s-ar fi scormonit cum trebuie, s-ar fi descoperit o cloacă, lumea ar fi fost revoltată și ar fi cerut să reapară mai des spectacolele de cabaret, despre care ar fi scris în sfârșit ziarele, s-ar fi dus vestea și ar fi apărut și impresarul pe care îl aștepta de cinci ani, cu contractul pentru film gata pregătit și mai departe n-ar mai fi fost decât o scânteie până să dea de Julián Rocas, nu-l mai iubea demult, dar trebuia să-i spună în față că se purtase ca un vierme și că purtarea lui fusese motivul pentru care fiică-sa de care el habar n-avea murise înainte să apuce să spună cuvântul tată.
Fragment din romanul cu acealși titlu în pregătire la Editura Cartea Românească
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026