Versiunea completă
Business Hi-Tech

Telefon indiferent la zgomote

Operatorul japonez de telefonie mobila Tu-Ka a lansat in urma cu cateva zile primul terminal celular al carui sunet este "auzit" de utilizator direct in creier. Telefonul, TS41, este fabricat de Sanyo si deja are mare cautare in Japonia mai ales printre consumatorii care circula prin zone aglomerate, lucreaza in locuri in care nivelul de zgomot este ridicat sau pur si simplu au deficiente de auz

Ziarul Financiar · 21 ianuarie 2004 · 1 min de citit

Operatorul japonez de telefonie mobila Tu-Ka a lansat in urma cu cateva zile primul terminal celular al carui sunet este “auzit” de utilizator direct in creier. Telefonul, TS41, este fabricat de Sanyo si deja are mare cautare in Japonia mai ales printre consumatorii care circula prin zone aglomerate, lucreaza in locuri in care nivelul de zgomot este ridicat sau pur si simplu au deficiente de auz. Noul telefon este echipat cu o tehnologie asa-numita Sonic Speaker care transmite sunetul prin vibratii. Acestea ajung de la craniu in urechea interna a utilizatorului. Persoana care vorbeste la telefon intr-un loc in care e zgomot trebuie totusi sa-si acopere urechile pentru a auzi mai bine vocea celui cu care discuta. Daca posesorul unui astfel de celular tine terminalul pe frunte, la ceafa sau il lipeste de maxilar si isi astupa urechea stanga, sunetul va fi perceput ca venit din aceeasi directie. Deocamdata, terminalul se vinde la pretul de 10.000 de yeni (aproximativ 94 de dolari).

Citește și