Telekom Austria se extinde in Est
Compania Telekom Austria este hotarata sa continue pe cont propriu expansiunea in sud-estul Europei, renuntand la ideea unui parteneriat strategic, din cauza dificultatilor intampinate de negocierile privind preluarea sa de catre Swisscom (Elvetia), informeaza Financial Times
Compania Telekom Austria este hotarata sa continue pe cont propriu expansiunea in sud-estul Europei, renuntand la ideea unui parteneriat strategic, din cauza dificultatilor intampinate de negocierile privind preluarea sa de catre Swisscom (Elvetia), informeaza Financial Times. Heinz Sundt, directorul executiv al companiei austriece, si-a manifestat interesul pentru activele de telecomunicatii din Bulgaria, Serbia si Bosnia, mizand pe dezvoltarea la nivel international, intr-un moment in care piata interna este aproape saturata. Cel mai evident semnal este incercarea de preluare a unui pachet din capitalul Mobitel, principalul operator de telefonie mobila din Bulgaria, care este controlat de un consortiu austriac. Saptamana viitoare, partile implicate in negocieri vor trece la analiza datelor companie, iar Sundt si-a exprimat speranta ca tranzactia va fi finalizata la inceputul anului viitor. El a subliniat ca acest proiect poate deveni realitate fara ajutorul Swisscom. Grupul elvetian a purtat discutii neoficiale cu guvernul de la Viena, in vederea achizitionarii pachetului majoritar al Telekom Austria. Swisscom a fost atrasa in primul rand de strategia internationala de extindere a celeilalte companii, in conditiile in care se confrunta, la randul sau, cu o activitate in scadere pe piata autohtona. Insa negocierile nu au ajuns la nici un rezultat, din cauza divergentelor legate de pretul tranzactiei.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026