Televoice vine cu tabletă nouă, cu ecran mai mare
Compania românească Televoice, care vinde sub brandul Evolio sisteme GPS și diferite alte produse electronice, va lansa pe piață în aproximativ o lună o nouă tabletă.
Compania românească Televoice, care vinde sub brandul Evolio sisteme GPS și diferite alte produse electronice, va lansa pe piață în aproximativ o lună o nouă tabletă PC, care va avea ecran de 9,7 inchi, procesor dual core Nvidia Tegra 2, sistem de operare Google Android și un preț “sub 1.500 de lei” (375 de euro), a declarat pentru ZF Liviu Nistoran, președintele și proprietarul firmei, fără a oferi alte detalii. Tableta se va numi Evolio Neura.
Televoice a mai lansat o tabletă PC la începutul anului, denumită Evotab, care avea un ecran de 7 inchi și sistem de operare Google, la un preț de 750 de lei. Nistoran spune că firma sa a vândut de la începutul anului până în prezent 2.500 de unități Evotab. “Rezultatul este peste estimări”, a spus el. Compania a redus prețul cu 100 de lei, pe fondul creșterii competiției, afirmă proprietarul Televoice.
Nistoran estima la începutul acestui an că ar putea vinde în acest an până la 7.000-8.000 de tablete PC care să ruleze sistemul de operare Google Android.
Pe de altă parte, în ceea ce privește vânzările de cititoare de cărți electronice, lansate pe piață de companie la finele anului 2010, vânzările au fost sub așteptări, a precizat Nistoran. “În 5 luni am vândut doar 1.100 de unități”. În ceea ce privește vânzările de sisteme GPS sub brand propriu Nistoran afirmă că acestea “s-au vândut slab în trimestrul 1, dar această evoluție este tipică în fiecare an. Însă numai în aprilie livrările au depășit 1.500 de unități, iar în mai vor fi la același nivel”.
Pe segmentul de distribuție, Televoice a semnat noi contracte, prin care va începe să livreze pe piața locală sisteme GPS Navigon și tablete produse de compania franceză Archos.
“Vânzările noastre pe primele 4 luni sunt cu 60% mai mari față de anul trecut”, a spus Nistoran fără a oferi cifre exacte.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026