Temesan cere daune de 250.000 dolari de la statul roman
Fostul presedinte Bancorex Razvan Temesan a dat statul roman in judecata si cere daune materiale si morale in valoare de 250.000 de dolari, acuzand ca a fost tinut in arest in ciuda unor decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie care dispuneau eliberarea sa
Fostul presedinte Bancorex Razvan Temesan a dat statul roman in judecata si cere daune materiale si morale in valoare de 250.000 de dolari, acuzand ca a fost tinut in arest in ciuda unor decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie care dispuneau eliberarea sa.
La termenul de ieri al dosarului, judecat la Tribunalul Bucuresti, reprezentantul fostului presedinte al Bancorex a depus in instanta doua din cele douazeci de volume cu inscrisuri care reprezinta dosarul de urmarire penala a lui Temesan, potrivit Mediafax. Alaturi de cele doua volume de documente, reprezentantul lui Temesan a mai prezentat instantei trei decizii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care magistratii dispuneau eliberarea din arest a fostului sef al Bancorex.
Potrivit reprezentantului lui Temesan, deciziile au fost nesocotite, clientul sau ramanand “mult prea mult” in arest.
Presedintele completului de judecata a stabilit un nou termen pentru acest proces, in data de 27 ianuarie 2004. Pana la aceasta data instanta urmeaza sa analizeze inscrisurile depuse in cauza.
Reclamantul este reprezentat in instanta de Grigore Foculescu, expert al Comunitatii Europene.
Razvan Temesan a fost unul dintre cei mai puternici bancheri in perioada 1992 -1997. Intre 1994 si 1997 a detinut functia de presedinte al Bancorex, considerata cea mai mare banca romaneasca la momentul respectiv. Temesan a fost un apropiat al PDSR, acualul PSD. El a fost acuzat ca a dat credite firmelor care apartineau unor oameni de afaceri apropiati ai PDSR.
Temesan a fost arestat in primavara lui 1997 dupa ce banca a finantat masiv importurile de energie pentru iarna lui ’96.
Locul sau a fost luat de secretarul general al bancii Florin Ionescu, considerat de aceasta data un apropiat al noii puteri instalate in 1996 – Convetia Democratica.
Bancorex – Banca Romana de Comert Exterior – a intrat intr-un declin puternic dupa 1996, situatia financiara agravandu-se constant.
In 1999, banca a intrat in faliment, formula oficiala fiind de “preluare prin absorbtie” de catre Banca Comerciala Romana (BCR).
Aproape doua miliarde de dolari au fost credite neperformante transferate de la Bancorex catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare.
miruna.lebedencu@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026