TenarisSilcotub a dat burse pentru studenti de 100.000 de euro
40 de studenti romani care studiaza in domeniul metalurgiei sau al ingineriei electrice si mecanice vor primi de burse in valoare totala de 96.000 de euro, adica 2.400 de euro pentru fiecare student, in cadrul Roberto Rocca Education Program, sponsorizate de TenarisSilcotub.
“TenarisSilcotub isi continua investitiile in resursele umane, activul cel mai valoros al companiei. In acesti trei ani de cand am lansat programul, am confirmat angajamentul Tenaris de a sustine educatia, indiferent de nivelul acesteia. Suntem convinsi ca printr-o colaborare permanenta cu institutiile de invatamant si prin investitii in tinerii profesionisti vom contribui la dezvoltarea industriei si tehnologiei, sectoare critice pentru succesul economic al unei tari”, spune Paolo Bassetti, vicepresedinte executiv al TenarisSilcotub, cel mai important producator roman de tevi din otel.
Compania detine doua unitati de productie pe piata locala, in Calarasi si Zalau, la cea din urma inregistrand in 2007 un profit net de 27,8 milioane de euro, dublu fata de anul precedent, la un rulaj de 223 mil. euro, fata de 179 mil. euro in 2006.
Din cei 40 de studenti participanti la Roberto Rocca Education Program, 12 provin de la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, 14 de la Universitatea Politehnica din Bucuresti, 10 din cadrul Universitatii Tehnice din Iasi si 4 de la Universitatea de Petrol si Gaze din Ploiesti.
Procesul de selectie al bursierilor a inclus analiza a 380 de aplicatii depuse de studenti. Aplicatiile au fost evaluate de catre departamentul de resurse umane si de catre managerii TenarisSilcotub pe baza rezultatelor scolare ale studentului, a capacitatii acestuia de a fi proactiv, orientat spre lucrul in echipa si creativ, precum si pe baza recomandarilor din partea universitatii.
Pe langa bursele de studiu oferite studentilor inscrisi in cadrul universitatilor din tarile participante la program, Roberto Rocca Education Program ofera burse de doctorat pentru studii in strainatate.
Bursele sunt acordate celor care studiaza in domenii precum stiinta materialelor, inginerie mecanica, inginerie electrica si inginerie chimica.
Tarile participante in program sunt Argentina, Brazilia, Columbia, China, Japonia, Italia, Mexic, Romania si Venezuela. Anul acesta, trei romani au primit burse pentru studii de doctorat.
Roberto Rocca Education Program a fost fondat in 2005, in onoarea lui Roberto Rocca, fost presedinte al Techint Group si este sponsorizat de companiile Techint, Tenaris si Ternium. In cei trei ani de la debutul acestui program 106 burse de studiu si patru burse de doctorat au fost acordate studentilor romani.
Cine mai da burse
- Compania farmaceutica Ozone Laboratories Romania, prin intermediul Scolii de vara Ozone 4Success, ofera sase burse de 1.500 de euro fiecare, pentru studenti de la facultatile de medicina, farmacie si economie. Acestia participa la un stagiu de pregatire in strainatate sau la un internship de trei luni in cadrul Ozone.
- Fundatia Renault acorda trei burse pentru studentii in anul V sau la master, precum si pentru absolventii Universitatii de Politehnica din Bucuresti, pentru a participa la un program de formare de nivel masterat in specializarea “Transporturi si dezvoltare durabila”, realizat in parteneriat de universitati din Franta. Durata programului este de 15 luni, fiecare student primind o bursa de 1.000 de euro pe luna.
- Fundatia Dinu Patriciu, prin intermediul programelor “Inventeaza-ti viitorul!” si “Orizonturi deschise”, acorda burse elevilor de liceu si studentilor cu rezultate academice exceptionale, care au o situatie materiala precara. In prezent, fondul fundatiei este de aproximativ 100 mil. dolari (circa 68 mil. euro).
Citește și
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026