Versiunea completă
Politică externă

Tensiuni intre Canada si SUA

Tensiuni intre Canada si SUA

Ziarul Financiar · 2 martie 2005 · 1 min de citit

Decizia Canadei de a nu participa la scutul antiracheta american a provocat tensionarea relatiilor dintre cele doua tari, afectate deja de dezacordurile asupra razboiului din Irak. Autoritatile de la Ottawa au anuntat, saptamana trecuta, ca au decis sa nu participe la amplul proiect pe care Washingtonul se pregateste sa il puna in practica pentru a contracara eventuale atacuri cu rachete lansate de o tara inamica, precum Coreea de Nord sau Iranul. Proiectul, prezentat la sfarsitul anului 2002 de presedintele american, George W. Bush, este in faza de instalare, iar participarea Canadei era considerata importanta pentru asigurarea protectiei partii septentrionale a teritoriului american. Refuzul Canadei a provocat diferite reactii la Washington. Marti, Departamentul de Stat a anuntat ca seful diplomatiei americane, Condoleezza Rice, nu se va mai deplasa in Canada in aprilie, asa cum era prevazut, din cauza acestor divergente. Mediafax

Citește și