Teoria conspiratiei in domeniul inspiratiei

Sub acest titlu s-a deschis recent la Galeria “Orizont” Salonul anual de arta publicitara, devenit traditional.

Cateva surprize placute: o selectie cert mai buna decat in editiile trecute, vernisaj onorat de multi invitati, onorati la randul lor de catre artistii expozanti cu o decenta tratatie.

Excesiva a fost caldura, mai exact lipsa de aer. Ceea ce a facut sa inchei mai repede cuvantul de prezentare a Salonului.

Mi s-a relatat mai tarziu ca unul lung de o varsta apropiata cu mine ma caina, cu sinceritate romaneasca: “Arata rau, dar las’ c-a si baut la viata lui”. Am avut multe “daruri”, recunosc, dar nu si pe cel al muncii cu paharul. Sunt un betiv ratat.

N-am reusit sa aflu cine era. Un artist cu un simt olfactiv exceptional (miroase un fost purtator de cizme pana la douazeci de ani in urma) mi-a sugerat: “Cred ca era un nou scriitor de rapoarte de vernisaj”.

Nu ma deranjeaza. Cineva trebuie sa faca si inventarul vorbelor. Numai sa nu-l faca prost, cu vata in urechi si apetit literar. Nu va distinge conspiratia, conspirand involuntar si ineficient impotriva bunului simt.

Omul este cel mai imperfect instrument de inregistrare. Arhivele sunt cele mai strasnic pazite depozite de neadevaruri.

Fara conspiratie sau ideea de conspiratie, Romania s-ar prabusi. Suntem tara, vorba lui Nenea Iancu, unde “si nimica misca”.

La mine in piata, un boschetar, care munceste pe sarite, intamplator se confesa unui coleg: “Nu mai iese banu’ ca inainte… Cred ca ma lucreaza cineva… Poate florareasa care toarna totul sefului pietei, in combinatie cu gestionara closetului public, care gazduieste aici noaptea zarzavaturile negustorilor fara taraba”…

Nebunie? Nu. Mod de viata, pur si simplu. La egala distanta de ridicol si absurd.

Intr-o carte de memorii proaspete, din Televiziune, Razvan Theodorescu evoca o intamplare uluitoare. Nu stiu care mineriada. Toata lumea rascolita si incordata. Dl. Theodorescu cere cu insistenta primului presedinte Iliescu sa vorbeasca natiunii pe sticla. Dupa multe discutii, accepta.

E imprimat la Cotroceni, iar caseta este transmisa cu un curier secret la sediul din Dorobanti.

Aici, curierul cu instructiuni precise merge la o poarta blocata a Televiziunii, face mainile palnie la gura si striga, cu glas de cetatean oarecare, de trei ori: “Razvan, Razvan, Razvan”.

Apoi arunca peste gard caseta. Recuperata de un plutonier cu liceul facut, probabil e data pe post in aceeasi seara.

Bun. Dar de cine se temeau asa tare? De ce un inutil circ al tainei desavarsite? De peste 11 ani, ne luptam cu dusmani invizibili. Care nici nu exista. Sub aspectele consumului de energie, Revolutia mai zvacneste.

Sa intram in Salon, unde termenul de arta publicitara acopera de fapt specii de utilitate publica, reproductibile in multe exemplare.

Sunt expuse caricaturi, scaldate in toate nuantele hazului de necaz, superba grafica de sevalet, afis, afis cultural, conceput si realizat cu o severa si subtila austeritate, calendare ce utilizeaza imagini de sine statatoare, elegant si expresiv articulate intr-un ansamblu, grafica de carte.

Expun: Nicolae Sarbu, Dana Schobel, Cristian Marcu, Anton Slavnicu, Dumitru Verdes, Alexandru Balan, Vasile Olac, Albert Poch, Valeriu Giodac, Anton Dragos, Leonte Nastase, Octavia ?aralunga, Adrian Ionescu, Liana Petrutiu, Radu Dan, Stela Cretu, Gh. Constantinescu, Alex. Alexandrescu, Cristian Topan, Octavian Covaci, Nicolae Zenof.

Ei sunt membrii unei sectii de o remarcabila decenta, concentrati asupra profesiei, asupra propriei creatii.

As vrea sa-l adaug listei de expozanti pe Gheorghe Baltoc, seful si sufletul acestei sectii, omul cu solutii si talent managerial, autorul unui montaj de caricaturi (gen bine personalizat la el) in jurul unei idei, precum cea de acum, privind teoria conspiratiei.

Cunosc artistii, lucrarile imi sunt familiare. Remarc consecventa si in acelasi timp noutatea, care nu poate fi cuantificata matematic. Temele sunt in nota stiuta, viziunile si maniera stilistica neschimbate.

Lucrarile sunt mai bune decat altadata, insa mai altfel fara a putea indica de ce. In primul rand, cred ca e vorba de calitate, de postura, de modul de a se lua in serios al artistilor.

Deci mai multa motivatie, mai multa rigoare si acuratete la exprimare. Ba chiar coeziune sufleteasca, trasatura imponderabila dar determinanta.

Rar am intalnit manifestari care sa mizeze atat pe finetea mesajului, pe disponibilitatile sugestiei. Imaginile si intelesurile au fireste un “text” si un subtext, care este rasplata celor stiutori si sensibili.

Artistii in ansamblu nu fac eforturi de a fi expliciti, ceva mai didactici pentru spirite lenese. Spun ceva, dar nu repeta si subliniaza.

Am in vedere chiar tema teoriei conspiratiei, nicaieri abordata ca atare. Un serviciu de informatii ar ramane nedumerit si mofluz.

Artistii vorbesc voalat, cu elitism ironic, despre o conspiratie a prostilor impotriva desteptilor, a prostului-gust impotriva valorii. O conspiratie intinsa, careia i se percep zilnic efectele.

Orice lucru de facut bine se face fatalmente prost. Cangrena diletantismului se intinde. Suntem condusi de religia ieftinatatii si a chilipirului. Chilipir urmaresti in arta, asta obtii si nimic mai mult.

Artistii sesizeaza un fenomen grav si periculos. Coerenta nociva a unei colectivitati care nu se cunoaste, ba chiar se ignora, tinde sa acopere calitatea artei si a vietii.

Vechiul kitsch oficial a fost inlocuit in chip natural de kitschul poporan, cu mapa si ceas Rolex la mana. Comenzii sociale i s-a substituit comanda antisociala, masiva, acaparatoare, sufocanta.

Rasul e doar un pretext, un fel de a face suportabil tragicul, de a anestezia disperarea.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar