Teraherz impotriva terorismului
Teraherz impotriva terorismului
Visul oricarui agent de securitate este sa poata identifica arma ascunsa sub haina teroristului aflat la distanta, usor si fara perchezitie. Un raport dat publicitatii in aceasta primavara de Centrul pentru Tehnologie Avansata (CTA) al BAE Systems sugereaza ca visul acesta s-ar putea apropia de realitate. Lucrul se datoreaza unei zone mai putin folosita a spectrului radio, aflata intre microundele folosite la banalele cuptoare din bucatariile noastre si infrarosiile pe care se bazeaza telecomanda televizorului. Este asa-numita banda teraherz.
Oamenii de stiinta de la CTA au cercetat posibilitatile de utilizare a undelor radio teraherz de frecventa super inalta ca raze penetrante care sunt capabile sa dezvaluie obiecte ascunse sub haine. Important este ca, spre deosebire de razele X, subiectul nu trebuie sa treaca printr-un scanner pentru a fi cercetat. Undele teraherz pot fi folosite indirect pentru a lumina o anumita zona care este apoi vizualizata folosind detectori specializati.
Aceste calitati pot fi folosite si in sistemele militare, deoarece ale undelor teraherz actioneaza ca un radar de inalta rezolutie.
Puterea fina de penetrare a razelor teraherz poate fi pusa de asemenea in serviciul medicinei, pentru cercetarea semnelor precoce ale unor boli superficiale dar mortale, cum ar fi cancerul pielii.
Undele teraherz sunt invizibile la ochiul liber, fara a fi periculoase.
Frecventele de pe aceasta banda sunt greu de generat si necesita combinatii neobisnuite de semiconductori si de aparatura laser. Totusi, efortul merita facut, deoarece cei care folosesc aceste unde neobisnuite sunt capabili sa vada ce se afla sub materiale non-metalice, cum ar fi imbracamintea, si sa distinga obiecte alcatuite din substante diferite, cum ar fi substantele plastice moi sau ceramica dura. De pilda, explozibilele ascunse sub o haina ar putea fi detectate folosind vizoare cu teraherzi in conditii in care scanarile cu raze X sau controlul corporal sunt imposibile sau nu sunt practice.
Pe campul de lupta, radiatiile teraherz pot permite gasirea tintei la o distanta mica, in catare, chiar si trecand prin fum, cu ajutorul unor antene foarte compacte. Aceasta tehnologie combina avantajele tintirii laser cu cele ale aparatelor radar, evitand multe dezavantaje.
Beneficiarii potentiali ai tehnologiei teraherz nu sunt doar angajatii din domeniul securitatii si al apararii. Cercetatorii incearca sa puna in slujba medicinei puterile selective, penetrante, ale acestor unde pentru detectarea precoce a cancerului de piele si a degradarii danturii. “Avem din ce in ce mai multe dovezi ca undele teraherz pot distinge intre mai multe tipuri de proteine, inclusiv cele canceroase si necanceroase,” spune Langdon.
In alte domenii industriale, tehnologia aceasta este foarte promitatoare in ce priveste noile metode de verificare a articolelor fabricate din plastic si din materiale mixte, cum ar fi fibra de carbon.
Anii care vin vor fi cruciali pentru dezvoltarea sistemelor teraherz. Cererea de transmitatori si de receptori specializati impinge pana la limita metodele de fabricatie din industria electronica.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026