Terapia Ranbaxy: Cream la Cluj o platforma pentru UE
Producatorul de medicamente Terapia Ranbaxy a obtinut din partea Agentiei Nationale a Medicamentului (ANM) autorizatia de fabricatie si import in conformitate cu normele Uniunii Europene pentru unitatea de productie din Cluj. Pana la obtinerea acestei certificari, medicamentele produse in afara UE nu puteau fi comercializate pe piata europeana, fara riscul de a fi retrase
Producatorul de medicamente Terapia Ranbaxy a obtinut din partea Agentiei Nationale a Medicamentului (ANM) autorizatia de fabricatie si import in conformitate cu normele Uniunii Europene pentru unitatea de productie din Cluj. Pana la obtinerea acestei certificari, medicamentele produse in afara UE nu puteau fi comercializate pe piata europeana, fara riscul de a fi retrase.
“Este primul si cel mai important pas in procesul prin care creem in unitatea noastra de productie din Cluj o platforma puternica pentru extinderea in Uniunea Europeana”, a spus Dragos Damian, CEO al Terapia Ranbaxy. Astfel, Terapia Ranbaxy a primit unda verde pentru eliberarea, respectiv testarea de serii pentru produse farmaceutice fabricate in afara Uniunii Europene. Actionarul majoritar al producatorului este grupul indian Ranbaxy, care a achizitionat anul trecut 96,7% din titlurile jucatorului local. Numele comercial al companiei este Terapia Ranbaxy. Aceasta a inregistrat anul trecut o crestere de aproximativ 50% fata de 2005 si o cota de piata de 5,6%. Anul acesta Terapia va reprezenta motorul cresterii profitului Ranbaxy, potrivit unor declaratii anterioare ale reprezentantilor gigantului indian.
La nivel comercial, pentru anul 2007, compania isi propune lansarea a peste 40 de produse noi. In luna noiembrie a anului trecut, Terapia Ranbaxy a anuntat finalizarea investitiei intr-un nou centru logistic la Otopeni. Obiectivul investitiei este de a mari capacitatea de depozitare pentru toate produsele din portofoliul Terapia Ranbaxy dar si de a oferi servicii de antrepozit pentru produsele Ranbaxy importate din India. Principalii producatori locali de medicamente sunt, alaturi de Terapia Ranbaxy, Zentiva, Antibiotice, Sindan, LaborMed si Biofarm.
Valoarea tranzactiilor de pe piata de profil a fost de aproximativ 500 mil. euro in 2006, in cel mai agitat an din aceasta industrie. Astfel, la nivel de producatori
s-a vandut, pe langa Terapia, si Sindan, insa au fost consemnate si primele exit-uri pe segmentul distributiei. Grupul german ANZAG a achizitionat 60% din Farmexpert, in timp ce Gedeon Richter din Ungaria a preluat prin intermediul diviziei locale distribuitorul Dita.
Vanzarile de medicamente pe piata locala au atins anul trecut 5,47 mld. lei (1,55 mld. euro), in crestere cu 19,2%.
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Aeroporturi București pregătește cumpărarea pachetului de 20% deținut de Fondul Proprietatea, evaluat la 300 mil. euro. Selecția consultanților s-a încheiat în octombrie, dar FP spune că nu există încă detalii despre momentul și structura tranzacțieiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026