Terenurile agricole vor fi tot mai scumpe
Terenurile agricole vor fi tot mai scumpe
Pretul terenurilor agricole va continua sa creasca pe fondul majorarii cererii de pe piata si al apropierii aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, se arata intr-un studiu realizat de compania imobiliara Colliers.
“In Romania, terenurile agricole au capatat statutul de investitii speculative, multe dintre acestea nefiind cultivate pentru multi ani”, se precizeaza in raportul mentionat.
In ultima perioada, tot mai multe companii straine sunt interesate sa achizitioneze terenuri agricole, mai ales in zonele de vest si de sud ale tarii.
Astfel, preturile terenurilor agricole din aceste zone au crescut de la 100-200 euro pe hectar in 2002, la o medie de 500-700 de euro pe hectar, iar in unele zone chiar la 1.000 de euro pe hectar, in 2004.
Daca pana acum cativa ani cererea era focalizata in principal pe achizitionarea de terenuri destinate construirii spatiilor de birouri, in 2004 cererea s-a diversificat. “O mare parte dintre investitori cumpara terenuri pe care nu le folosesc in nici un fel, creand astfel un monopol si stimuland majorarea preturilor”, adauga analistii Colliers.
Acestia apreciaza ca, in ultimii ani, pe aceasta piata au avut loc imbunatatiri semnificative, mai ales datorita clarificarii procedurilor legale si administrative.
Ei spun ca tendinta de crestere a preturilor la terenuri se va mentine si in perioada urmatoare, dar sunt zone in care preturile au ajuns deja la limita maxima si unde cresterea va fi mai putin semnificativa.
Zonele unde preturile terenurilor vor continua sa creasca vor fi mai ales cele din sud-vestul si estul Bucurestiului.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026