Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Teroarea păcii/ de Ziarul de duminică

În mod cert, interesele pentru controlul resurselor de energie sunt la fel de omniprezente cum este și terorismul. Chiar să fie adevărate teoriile conspirațiilor cu privire la atacurile teroriste de la 11 septembrie? Să fie oare Statul Islamic un nou produs SUA? Astfel de întrebări se impun cu atât mai mult cu cât Al Baghdadi a fost prizonier în Guantanamo, între 2004 și 2009.

Ziarul de Duminica · 2 iulie 2015 · 2 min de citit

General (r.) prof. univ. dr. Anghel Andreescu și comisar-șef, prof. univ. dr. Nicolae Radu

Jihadul Islamic

De la „înfrângerea terorii“ și „războiul sfânt” la „speranța libertății“

Editura RAO

În mod cert, interesele pentru controlul resurselor de energie sunt la fel de omniprezente cum este și terorismul. Chiar să fie adevărate teoriile conspirațiilor cu privire la atacurile teroriste de la 11 septembrie? Să fie oare Statul Islamic un nou produs SUA? Astfel de întrebări se impun cu atât mai mult cu cât Al Baghdadi a fost prizonier în Guantanamo, între 2004 și 2009. A fost Al Baghdadi recrutat de CIA și Mossad pentru a construi o armată capabilă să-l răstoarne pe președintele sirian Bashar al Assad? De ce își doresc americanii controlul în Siria? Să fie oare adevărat că, atunci când nu există terorism, posibile forțe interesate îl fac să apară? Bin Laden nu mai există, dar organizația Al-Qaida a supraviețuit. Să fie întâmplător acest lucru? Cine își dorește pacea cu adevărat? În condițiile în care Islamul este joncțiunea dintre Dumnezeu ca atare și om, cum a fost posibilă promovarea sintagmei „terorism islamic”?!

Prof. dr. Iulian Chifu și prof. univ. Alexandru Voicu

Reconstrucție postconflict

Editura RAO

Sfârșitul Războiului Rece a adus cu el prăbușirea sistemului bipolar, dar și colapsul statului în multe zone ale lumii. Majoritatea statelor africane, o bună parte dintre statele din Asia, dar și unele state din Europa au cunoscut eșecul de a nu fi capabile să dețină monopolul asupra violenței legitime în cadrul unui teritoriu și asupra unei populații. Slăbiciunile structurale ale statelor eșuate, precum și capacitatea lor de a submina ordinea internațională au determinat societatea internațională să conceapă o serie de acțiuni menite să pună capăt acestor procese și să restabilească instituțiile statale acolo unde ele erau erodate sau distruse de conflicte. Eforturile de restabilire a statalității după încheierea conflictelor, dar și nevoia de sprijinire a refacerii infrastructurii statale în zonele de conflict au determinat geneza unor noi practici și a unui nou domeniu: reconstrucția postconflict.

„Eforturile de restabilire a statalității după încheierea conflictelor, dar și nevoia de sprijinire a refacerii infrastructurii statale în zonele de conflict au determinat geneza unor noi practici și a unui nou domeniu: reconstrucție postconflict.” – prof. dr. Iulian Chifu

Citește și