Textilistii au fost in greva de avertisment
Peste 40.000 de muncitori din industria textila si a tricotajelor, potrivit estimarilor organizatorilor, au fost ieri dimineata in greva de avertisment de doua ore, pentru a protesta fata de refuzul patronatului de a garanta un salariu minim de 1,2 milioane lei
Peste 40.000 de muncitori din industria textila si a tricotajelor, potrivit estimarilor organizatorilor, au fost ieri dimineata in greva de avertisment de doua ore, pentru a protesta fata de refuzul patronatului de a garanta un salariu minim de 1,2 milioane lei. In prezent, valoarea salariului minim in intreprinderile din domeniu, privatizate in proportie de 90%, este de 850.000 lei. Liderii federatiilor sindicale din industria textila au negociat cu patronatul si au ajuns la un acord privind majorarea salariului minim. Presedintele Federatiei Sindicatelor Textilistilor, afiliata la CSDR, Gheorghe atefanescu, spune insa ca patronii au refuzat sa garateze aplicarea acestui salariu in toate fabricile. Pe de alta parte, vicepresedintele organizatiei patronale Fepaios, Maria Grapini, ne-a spus ca actul aditional la contractul colectiv de munca nu poate fi aplicat pentru ca atefanescu “a facut adaugiri cu pixul pe documentul original, drept care nu poate fi inregistrat legal”. La protestul de ieri au participat salariati ai intreprinderilor de profil din toata tara: Moldova Iasi, Siretul Pascani, Vigotex Barlad, Tricoul Rosu Arad, Matex Deva sau Zimtex Zimnicea. Textilistii bucuresteni au fost mai putin decisi sa opreasca lucrul. Doar angajatii de la doua fabrici din Capitala – Tricodava si Tricoprom – au fost ieri in greva de avertisment. Daca nu le vor fi solutionate revendicarile, sindicalistii sunt hotarati sa continue protestele. “Daca va esua si medierea Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, saptamana viitoare vom anunta cand va avea loc pichetarea sediilor Guvernului si Presedintiei”, a declarat atefanescu Ziarului Financiar. El a adaugat ca participantii la Conferinta Nationala a federatiei vor stabili, tot saptamana viitoare, data declansarii grevei generale.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026