Versiunea completă
Business Internaţional

The City: cand nu mai au bani cei care dau bani

Dupa ce districtul financiar londonez (The City) a concediat in ultimii trei ani 34.000 de specialisti, respectiv 10% din forta financiara a capitalei britanice, conform datelor furnizate de Centre for Economic & Business Research (CEBR), 2002 a mai adus o reducere drastica, la aproape jumatate, a bonusurilor acordate bancherilor de investitii, cei mai bine platiti experti din industria serviciil…

Ziarul Financiar · 21 ianuarie 2003 · 2 min de citit

Dupa ce districtul financiar londonez (The City) a concediat in ultimii trei ani 34.000 de specialisti, respectiv 10% din forta financiara a capitalei britanice, conform datelor furnizate de Centre for Economic & Business Research (CEBR), 2002 a mai adus o reducere drastica, la aproape jumatate, a bonusurilor acordate bancherilor de investitii, cei mai bine platiti experti din industria serviciilor financiar-bancare.
Reducerea compensatiilor la banci de renume, ca Merrill Lynch & Co si Credit Suisse Group, a avut un efect rapid de propagare in a patra economie mondiala. Pentru fiecare analist disponibilizat din The City, alti doi angajati sunt concediati in Marea Britanie, conform estimarilor CEBR. Contractia celebrului cartier financiar londonez contribuie direct la reducerea cheltuielilor pe proprietati imobiliare, restaurante, taxiuri si alte asemenea produse.
Bancherii londonezi castiga in medie 120.000 dolari annual, de trei ori mai mult decat salariul mediu pe economie, iar sectorul in care lucreaza reprezinta a cincea parte din economia Londrei. “Bancherii sunt oamenii cu bani, oamenii care cheltuiesc cel mai mult”, spune Colin Turner, un sofer de taxi londonez, care crede ca afacerile sunt la cel mai jos nivel, de la Razboiul din Golf incoace.
Celelalte mari centre financiare ale lumii, New York si Tokyo, resimt si ele impactul recesiunii mediului de afaceri, unde fuziunile si achizitiile, impreuna cu ofertele publice initiale de vanzare au scazut cu peste 25% in 2002. Anul trecut, 100.000 de locuri de munca au fost reduse in sectorul bancar in lume.
Jumatate din cele 46.000 de salariati care au ramas pe drumuri in 2001, ultimul an pentru care sunt disponibile date oficiale, erau in The City, arata un raport publicat luni de Greater London Authority. La nivel national, declinul districtului financiar londonez determina incetinirea dezvoltarii la nivel local, pe intreg cuprinsul tarii.
Explozia pietei imobiliare, care impulsionase cresterea economica si inflatia in ultimii ani se atenueaza. Pretul proprietatilor a crescut in ultimul trimestru cu doar 3,8%, in scadere fata de media primelor noua luni din 2002, de 7,3%, conform Nationwide Building Society, iar preturile segmentului inferior al pietei scad.
Casele care valoreaza peste 2 milioane de lire sterline s-au depreciat cu pana la 15% in cartiere de lux, precum Notting Hill si Holland Park. In partea de vest a Londrei peste 40% din acest tip de case sunt vandute angajatilor din servicii financiar-bancare, astfel incat acest segment de piata este extrem de vulnerabil si expus influentelor venite din The City.
Totusi, nu toata economia britanica este afectata de recesiunea sectorului bancar. Turismul isi revine dupa declinul general cauzat de atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, iar numarul turistilor de peste ocean care viziteaza capitala britanica a crescut cu 4,3% in 2002. Cele mai afectate au fost sectoarele economice aflate in stransa legatura cu cele financiare.

Citește și