Versiunea completă
Eveniment

Tichetele „Rabla“ s-au ieftinit la jumătate, dar nimeni nu le cumpără

Prețurile tichetelor Rabla 2013 au ajuns să fie tranzacționate chiar și cu mai puțin de 2.000 de lei, potrivit dealerilor auto și site-urilor pentru anunțuri, în condițiile în care în urmă cu o lună prețul acestora era chiar și de peste 4.000 de lei. Valoarea nominală a tichetului a fost majorată în acest an de la 3.800 de lei în 2012 la 6.500 de lei, echivalentul a 1.500 de euro. Spre deosebire…

Bogdan Alecu · 3 iulie 2013 · 2 min de citit

Prețurile tichetelor Rabla 2013 au ajuns să fie tranzacționate chiar și cu mai puțin de 2.000 de lei, potrivit dealerilor auto și site-urilor pentru anunțuri, în condițiile în care în urmă cu o lună prețul acestora era chiar și de peste 4.000 de lei. Valoarea nominală a tichetului a fost majorată în acest an de la 3.800 de lei în 2012 la 6.500 de lei, echivalentul a 1.500 de euro. Spre deosebire de programele de casare din 2010, 2011 și 2012, în acest an la achiziția unui autoturism nou se poate utiliza un singur tichet, și nu trei.   Anul trecut, în condițiile în care Ministerul Mediului a emis doar 45.000 de tichete, adică de aproape trei ori mai puține comparativ cu 2011, prețul tichetelor pe piața liberă ajunsese chiar și la 3.000 de lei, ceea ce înseamnă că „reducerea“ la achiziția unui autoturism nou ajungea la cel mult 600 de euro în cazul utilizării celor trei tichete, față de 2.700 de euro cât reprezenta valoarea nominală.   Spre deosebire de programele anterioare când tichetele erau valabile până la sfârșitul din anul respectiv, în acest an Ministerul Mediului a redus valabilitatea tichetelor la 45 de zile, ceea ce îi determină pe cei care dețin astfel de vouchere să le vândă în timp util, altfel acestea își pierd valabilitatea.   „Sunt foarte puțini clienți care au venit să cumpere un autoturism nou prin Rabla. Dacă anul trecut tichetele se căutau dar erau prea scumpe, anul acesta sunt ieftine, dar nu le mai cumpără nimeni. Avem posesori de tichete care ne sună să le cumpărăm, dar nu suntem interesați deoarece nu sunt clienți care să le utilizeze“, a spus directorul de vânzări al unui centru auto din Capitală.

Citiți articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 04.07.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.

Citește și