Timpul reindustrializarii (1)

Premierul, acum cateva zile, vorbindu-le prefectilor, a rostit o propozitie-soc: “Romania are nevoie de o strategie  de reindustrializare”. Propozitiile ce i-au urmat, vreo cinci-sase, referitoare la “structuri economice noi, de succes”, la nevoia “expansiunii exporturilor” sau la punerea pe picioare a unor firme romanesti “capabile sa faca investitii in strainatate” n-au avut nici pe departe incarcatura celei dintai. Au fost simple exemplificari, menite sa ne faca sa intelegem incotro bate. Ca nu cumva sa ne duca gandul aiurea si sa credem ca guvernul ar intentiona sa reinvie iuresul industrializarii de altadata. Din acelasi motiv a ales cu grija cuvantul-cheie, “reindustrializare”, pentru a ne sugera ca are in vedere un proces cu un continut nou.
Aceasta propozitie-soc, pe care seful executivului a plasat-o intentionat in contextul amintit, a avut un ecou anemic. Pana in prezent. Daca ar fi spus ceva despre cazul Pavalache, despre baronii locali sau despre mult mediatizata disputa dintre Palatul Victoria si Palatul Cotroceni, cu siguranta ca fiecare cuvant ar fi fost transmis imediat din gura in gura, raspandit pe arii largi si amplificat. Totusi, nu cred ca de aceasta data vinovata e fascinatia publica in fata subiectelor scandaloase sau a picanteriilor. Desi dintr-o atare cauza sunt sufocate de multe ori, inca din fasa, tendintele spre analiza temeinica a fenomenelor economice. Tot asa cum nu cred in opinia ca zarva produsa de o ordonanta cel putin confuza, din care a reiesit ca guvernul ar obliga companiile private sa-i indeplineasca strategiile, ar fi pus in umbra provocarea pe care premierul a facut-o societatii romanesti, atentionand-o ca incepem sa ne pregatim de reindustrializare. Probabil ca adevarul e cu totul altul: nu-i vorba de indiferenta, ci de prudenta.
Fara indoiala ca premierul a lansat un balon de incercare. Pentru a testa reactia fata de un subiect mai mult decat spinos. Dar reactia intarzie. Fapt explicabil, fiindca societatea romaneasca nu se astepta sa fie supusa unui astfel de test. Si nici nu e pregatita sa-l treaca. Noi nu numai ca n-am incheiat restructurarea intreprinderilor construite in cursul industrializarii din anii ’60-’70, dar inca n-am ispravit nici macar dezbaterea legata de acest proces. Sa fi venit atat de repede timpul reindustrializarii?
Un lucru e cert: vom repeta experienta acumulata in dezvoltarea computerelor. De multe ori, cu deosebire dupa 1960, noi generatii de calculatoare, cu performante superioare, cu principii de functionare aproape total schimbate, au fost lansate inainte de a se fi incheiat programele de crestere puse la punct pentru generatiile precedente. Ceea ce inseamna ca vom fi nevoiti sa ne luptam concomitent cu doua procese de innoire economica: finalizarea restructurarii si inceperea reindustrializarii.
S-a grabit oare premierul, cu acest balon de incercare? Nicidecum. Romania are o strategie de preaderare la UE, inca nefinalizata, dar nu are o strategie de postaderare. Proiectul comportamentului economiei romanesti in Piata Comuna, dupa ce integrarea se va fi produs, avand ca ax capacitatea de a raspunde in conditii optime unor puternice presiuni competitive, nu mai poate intarzia. Ei bine, fara o idee limpede privind incheierea restructurarii si lansarea reindustrializarii pe baze moderne, specifice economiei de piata, nimeni nu se va putea apuca sa prefigureze strategia de postaderare. Mai departe, fara progrese vizibile in desfasurarea celor doua procese, de fapt fara schimbarea structurala a comportamentului nostru economic, nu are nici un sens sa speram ca vom putea sa facem fata criteriilor UE.
Asa ca e timpul sa punem punct contemplatiei. E timpul ca producatorii sa fie pusi in situatia de a produce mai mult si mai bine. Sa-si vanda produsele, sa obtina bani pentru investitii, pentru furnizori, pentru plata datoriilor la buget si la banci, pentru salarii. Aceasta e calea spre bunastare. Fara restructurare si reindustrializare nu vom gasi aceasta cale.