Tineri de lemn

“Cei vechi” nu-i lasa pe “cei noi” sa preia fraiele societatii, sa se afirme, sa-si puna in aplicare ideile. Dar se spune si ca tinerii de azi nu prea au nimic in cap, iar exceptiile emigreaza. Si se mai vorbeste despre mult asteptata, dorita si necesara “schimbare (generala) de mentalitati” – de fapt cel mai important element in ecuatia integrarii noastre in sistemul European.

Exista adevar in toate aceste afirmatii. Tinerii care si-au schimbat mentalitatile mai repede nu mai sunt dispusi sa astepte “plutonul” sa-i ajunga din urma si sa vina Occidentul la noi – emigreaza ei in Vest.

Romanul “vechi” e fudul si nu accepta modelele occidentale viabile, pentru ca asta i-ar altera “specificul national”. Romanul “nou” e superficial si adapteaza doar formule vide, pe care le aplica in stilul sau inconfundabil si pe urma pufneste zeflemitor: “vedeti, nu merge, v-am zis eu ca americanii (francezii, nemtii, italienii, japonezii, englezii, elvetienii, spaniolii etc.) astia sunt niste tampiti!”. Si facem mai bine “ca la noi acasa”, si nu evoluam, ramanem blocati in proiect. Cei putini care vor altceva sunt priviti drept amenintari si sfidari la adresa “sistemului” – sunt taxati, peiorativ, drept cosmopoliti, degenerati, globalisti, internationalisti, vanduti “capitalismului” salbatic si li se pun bete in roate. Sunt goniti din tara pentru ca sunt promotorii unor schimbari pe care societatea romaneasca de azi nu e dispusa sa le accepte. Nu ne vom schimba mentalitatile atata vreme cat vom percepe diferentele culturale drept amenintari si nu pretioase surse de informatie si resurse de solutii.

In tot acest peisaj generator de pesimism, ma bucur cand cunosc un tanar care pare altfel. Mi se pare o “piatra rara”, ceva ce trebuie protejat sa nu se altereze, un viitor embrion de dezvoltare. Dar, in cele mai multe cazuri, entuziasmul meu se stinge pe masura ce cunosc mai bine persoana respectiva. Formula pe care o intalnesc adesea in ultima vreme e o mentalitate stranie: o combinatie de idei si apucaturi preluate de la generatiile vechi si de adoptare mimetica a unor formule occidentale, fara intelegerea si asumarea clara a continutului lor.

Cunosc o tanara studenta la jurnalism. Foarte prezentabila, extrem de bine educata, moderna, aparent cu un bogat bagaj de cunostinte, echilibrata, lucida, matura, foarte stapana pe ea, cu mentalitate de invingatoare si un limbaj fara cusur. E clar ca varsta spirituala e mai mare decat varsta biologica.

Dar, pe masura ce stam mai mult de vorba, imaginea initiala se demoleaza pas cu pas. Intreg sistemul ei de valori este fundamentat pe idei adoptate mecanic, bagate in cap de altii, ridicate apriori la rang de sentinte si legi de viata. Este extrem de sigura argumentand lucruri pe care nu le-a experimentat direct. Diverse exceptii nefericite devin reguli absolute. Aflu ca “tiganii ar trebui toti impuscati la zid” si “ungurii expulzati din tara”. L-ar impusca, de asemenea, si pe Traian Basescu, pentru ca este un “ucigas de animale”. Afirma, cu o seninatate dezarmanta si ilara ca “s-ar arunca si in fata tramvaiului” ca sa salveze orice animal. Pe urma, recunoaste – cu un cinism suav – ca este “un mic dictator”, ca ii face adesea sa sufere pe cei dragi (din dorinta obsesiva de a avea mereu dreptate si de a fi 100% in control tot timpul) si ca are un egoism feroce.

Mai departe, sunt martorul unui discurs plin de sabloane tip “Romania Mare” impotiva americanilor, care sunt niste “tampiti aroganti fara istorie, iar Bush este cel mai mare idiot dintre ei”. Si dupa toate astea, afirma cu mandrie ca n-ar emigra niciodata, pentru ca este “o patrioata, nu nationalista, ci patrioata”.

Urmeaza o cohorta de idei fixe si rigide despre toate aspectele vietii, de la politico-social, pana la viata privata, cuplu, iubire si sex – toate exprimate intr-o noua “limba de lemn”. Cand i se dau exemple care ii infirma ideile, se pierde in explicatii care ii contrazic propriile convingeri. In fine, crede ca lucrurile nu pot fi decat intr-un anumit fel, ca si cum toti oamenii ar fi la fel, iar faptul ca nu sunt, totusi, asa, impune educare imediata.

Raman cu un gust extrem de amar. Are doar 19 ani si as fi preferat sa fi fost inca un copil dulce si naiv, decat un astfel de “hibrid” de maturitate. Face parte din categoria de oameni care au o abilitate aparte de a-ti lua ochii la prima vedere cu un discurs aparent matur, solid articulat si lucid. Dar aceasta frumoasa constructie e plina de vicii ascunse si o sa cada la prima zguduitura. Mai precis, in cazul nostru, la prima experienta mai dura a vietii, care o sa-i rastoarne dramatic toate convingerile sau, si mai rau, o va fanatiza in conceptiile sale gresite.

Pare o specie noua si aparte de tineri, destul de numeroasa si “pusa pe fapte mari”. Ma sperii cand ma gandesc ca si ei sunt “generatia de maine” care ar putea conduce societatea asta atunci cand eu voi fi pensionar.