Titeiul mai scump a dublat profitul Conpet
Titeiul mai scump a dublat profitul Conpet
Conpet Ploiesti, transportator de titei si produse petroliere, a raportat pentru primele noua luni un profit de 1,41 mil. euro, in crestere cu 120% fata de anul trecut, in contextul revigorarii pietei petrolului.
De asemenea, cifra de afaceri a urcat cu 43%, un nivel de aproape 43 mil. euro, cresterea pietei reflectandu-se si asupra cantitatilor de produse petroliere transportate de companie.
In cursul zilei de ieri, reprezentantii companiei nu au fost disponibili pentru comentarii suplimentare asupra acestor rezultate.
In primele noua luni ale anunlui, Conpet a transportat 7,75 mil. de tone de produse petroliere, cu cca. 14% mai mult fata de cantitatea programata in bugetul de venituri si cheltuieli. Conpet detine monopolul la nivel national in privinta transportului prin conducte al produselor petroliere, activitatea sa fiind supusa reglementarilor Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale. La aceasta data, societatea opereaza o retea de transport cu o lungime de 6.300 km de conducte, Conpet efectuand si transporturi de produse petroliere pe calea ferata.
Atat numarul relativ restrans de clienti (rafinariile Petrom si Rompetrol Rafinare) cat si furtul din conducte influenteaza nivelul activitatii si fluxurile financiare, ceea ce determina riscul in obtinerea rezultatelor scontate.
Societatea a alocat sume importante pentru paza conductelor si protectia mediului, rezultatul fiind scaderea incidentelor fata de anul anterior. Cheltuielile totale au crescut insa cu 12%, la aproape 42 mil. de euro.
In 2004 au fost alocati in jur de 9 mil. de euro pentru reabilitarea sistemului national de transport de titei prin conducte, banii fiind obtinuti printrt-un imprumut extern acordat de BIRD si garantat de statul roman.
Principalul datornic al companiei ramane Petrom (cu datori de 4,7 mil. euro la jumatatea anului), care detine cea mai mare pondere in totalul creantelor in raport cu ceilalti debitori ai societatii, prin cele doua rafinarii Arpechim si Petrobrazi.
In prima jumatate a anului, Conpet a inregistrat un aport in natura la capitalul social, din partea statului, cu o parte a activelor Petrotrans constand in conducte si vagoane-cisterna. In urma acestui eveniment, cota detinuta de stat a crescut la 87%. Cel mai important actionar minoritar al Conpet este SIF Muntenia cu 5,4% din actiuni. Capitalul social al companiei este de aproape 12 mil. euro, cu active in valoare de 118 mil. euro.
Actiunile companiei sunt tranzactionate pe Rasdaq. La ultimul pret de 103.000 lei/actiune, capitalizarea bursiera a companiei este de 37 mil. de euro.
dan.zavoianu@zf.ro
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026