TOP GALERII / Arhimede dpdv artistic...

 

Despre arta si despre sprijin si despre ambât si despre echilibru „vorbeste”, in schimb, cu nonsalanta oricarui creator, Anca Boeriu. La Simeza. Acolo unde totul pluteste, totul sta, totul se misca, totul se topeste, totul se sublimeaza. Invalmasindu-se absorbant atât inspre „punctul” de odihna in istorie al lui Arhimede, cât si inspre viziunea nebunului din Ipotesti, in „Scrisoarea I”: „punctu’-acela de miscare, mult mai slab ca boaba spumii/ E stapânul fara margini peste marginile lumii…”.

O expozitie in forma clara de turbion. Pentru ca artista nu s-a rezumat la a folosi cumsecade simezele (gravuri uriase, peste care a asezat, cu o princiara condescendenta si o flexibila modestie, culorile!), ci imaginatia i-a fortat limitele, scotând la iveala placile gravate initial, pe care le expune si pe ele. O idee scandaloasa, care se pierde dincolo de orizontul nastrusniciei, fiindca, asezând in interstitiile vizuale sculele insesi, formele primare, baza materiala, artista nu face altceva decât sa se dezgoleasca in public. Sa-si arate desuurile creatiei. E ca si cum, alaturi de un tablou al sau, un pictor ar expune si schema logica a hazardului care i-a fost dictata intru crearea pattern-ului. Aici am pânza, pe care am pregatit-o asa, am aplicat mai intâi un strat de…, apoi am apelat de la un vecin de atelier care s-a milostivit si mi-a dat cu imprumut un gavan de albastru de Prusia (ce mare scofala, o ferocianura ca oricare alta, la urma urmei!), dupa care, am pictat asa si-asa sau nici asa-nici altminteri etc. etc. Dar, in acelasi timp, gestul e si incitant din cale-afara, fiindca arunca dezinvolt sub spotul de lumina gestatia. Pâna la stadiul de foetus. Sau, si mai departe inapoi, spermatozoidul fecundând ovulul. Proiectia proiectului, surprinsa o fractiune de secunda in scurtcircuitul sinapselor bortoase. Insa atmosfera nu este, asa cum s-ar crede, confuza. Nici redundanta. Ci e de-a dreptul carnavalesca. Ambivalenta putintei de a privi un tablou si din fata, si din spate, este primul pas spre un catharsis omenos, amuzant, in urma caruia zemuieste deliciul natural. Placile decupate si prinse ingenios plutesc aerian pe deasupra capetelor, proiectându-se apoi in tablouri. Sau sunt inramate in gol, ca o diaporama vie, prin secventele careia te poti strecura nestingherit, cu ochiul. O diaporama careia ii lipseste doar muzica, desi, daca te plimbi indestulator prin aceasta rezervatie de plasmuiri reci, e posibil sa auzi si câteva masuri din „Catedrala scufundata” a lui Debussy. Interesant si deloc intâmplator, personajele pe care le infeudeaza artista – atât cele care scapa prin vazduh, cât si cele fixate cu forta pe pânze – sunt mereu in stare de cuplu. De fiecare data, doua trupuri tensionate isi cauta, unul lânga altul sau fiecare in celalalt, echilibrul. Capabil sa le redea, in sfârsit, coexistenta in viabil. In sustenabil. De aceea, in cotrobaiala lor dupa un punct de sprijin, perechile sunt mereu pe fuga. N-au timp. N-au spatiu. Dar cineva le-a promis (cine oare?) ca vor participa cândva la urnirea Pamântului. La moartea domnului Arhimede a fost prezenta si Anca Boeriu.  

*) Anca Boeriu, „Punct de sprijin”, gravura, Galeria Simeza