TOPGALERII/ 418 acorduri fine

Precedenta expunere de la galeria 418, din intrarea Armașului nr.12, depozita recolta de peste vară a “Atelierului de la Dunăre” și aducea, inevitabil, ceva din zarva de bivuac a intrunirilor artistice de la Conacul Darbu Druga: un oarecare eclectism (bine temperat, cum spuneam, de geniul locului danubian), precum și o ardență a improvizației in materie de organizare pe simeze. Expoziția de bilanț era, prin urmare, atinsă de o veselă grabă și comunica senzația de hambar frumos, unde lucrurile pot fi mutate dintr-un loc in altul fără prea mare pagubă.

Acum, spațiul de la 418 te face să eziți: nu știi dacă ai pătruns intr-o colecție particulară (aici este, să nu uităm, și sediul fundației Ioana Grevers) sau intr-o galerie cu vânzare, intr-atât de minuțios, de savant sunt potrivite lucrările intre ele, intr-atât de bine iși conjugă sensurile in raport de ele insele și de spațiul de expunere (acesta din urmă – cu o intrinsecă nuanță de solemnitate aristocrată). Parcă ar fi acordate să rămână in această formulă de dispunere spațială cu anii, iar nu preț de un sezon expozițional.

Acum (până pe 16 mai, mai precis) ne aflăm in fața unui concert pentru două partide de instrumente, toate din lemn, la pupitrul cărora stau doi artiști consacrați, cu statură impozantă: Aurel Vlad (n. 1954, foto 1-4) și Liviu Russu (n. 1951, foto 5-7). Sigur, nu-i nevoie de prea multă ingeniozitate ca să reușești o lovitură de imagine, prin imagine, punând laolaltă două feluri diametral opuse de a concepe sculptura. Aurel Vlad este robust, impetuos, figurativ, htonian, agitat de viziuni ale unei umanități gregare și proliferante, Liviu Russu cumpănește volumele in mod arhitectonic (“horiadamianic”), privilegiază abstracția geometrizantă, se joacă cu sugestia formelor și cu detaliile semnificative. Cel dintâi cioplește copacii astfel incât să vedem pădurea, trudește lovind cu barda/ dalta și traforează imagini seriale copleșitoare, cel de-al doilea stă la pândă precum vânătorul, in așteptarea unui lemn care să fie in stare să grăiască un unic cuvânt semnificativ: il apucă, cu o umoare mai degrabă contemplativă, după care ii crestează gura ca să se exprime singur.

Sudarea lor efemeră intr-o expoziție (cu titlu morocănos: “Lucrări din lemn”) amorsează desigur gustul, destul de comun in ultima vreme, pentru contrast schizoid, dar este, așa cum incercam să sugerez și inainte, mai mult decât atât. Asta pentru că aici contrastul nu e cultivat de dragul contrastului, pentru că lucrările “stau” bine impreună, de cele mai multe ori, și dialoghează fără odihnă, suscită reflecții reciproce, resuscită dimensiuni pierdute, se completează perfid și se amenință cordial. Deruta golemilor de lemn zugrăviți in culori tari, ai lui Vlad, e stăvilită de sapiența durabilă și de rigoarea câte unui portic, a unei fortărețe, a unui oraș ascuns, imaginate de Russu.

Trecând peste aspectul muzeal al acestei expoziții, peste latura ei de excelență plastică și curatorială, să ne reintoarcem pe solul ferm al galeriei. Acolo unde lucrurile nu se măsoară cu oftaturi și cu aplauze, ci cu bani. Iată deci câteva dintre prețurile pe care le practică cei doi sculptori. Aurel Vlad: Pelerini I (155x58x53 cm, lemn plop și brad), 10.000 de euro, Pelerini III (95x80x95 cm, lemn plop și brad), 12.000 de euro, iar in tendință opusă – Barca (33x100x10 cm, lemn de tei) 3.000 de euro. Liviu Russu: Cetate (31x31x183 cm, lemn fag) și, la prețul cel mai de jos – Target III 40×3,5×3,5 cm, lemn de vișin). Așa cum se poate vedea, niște prețuri voinice pentru România. Luând insă in seamă prestigiul celor doi autori și mai ales faptul că e vorba despre sculptură, adică un gen anevoios și care implică investiții mari, lucrurile ar merita nuanțate intr-o discuție separată.