Topul celor mai bine vânduți autori de la Humanitas
Scriitorul Mircea Cărtărescu se află pe primul loc în topul tirajelor Humanitas, în perioada 1992 - 2011, cu 493.991 de volume publicate, informează un comunicat al editurii bucureștene.
Scriitorul Mircea Cărtărescu se află pe primul loc în topul tirajelor Humanitas, în perioada 1992 – 2011, cu 493.991 de volume publicate, informează un comunicat al editurii bucureștene.
Pe locul al doilea în topul Humanitas se regăsește Gabriel Liiceanu, cu 338.064 de exemplare publicate, urmat de Andrei Pleșu, cu 275.270 de exemplare. Pe locurile al patrulea și al cincilea s-au clasat Neagu Djuvara, cu 275.124 de exemplare, respectiv Horia-Roman Patapievici, cu 150.500 de exemplare.
Anul trecut, zece autori publicați de editura Humanitas în ultimii 20 de ani au avut un tiraj cumulat de aproape două milioane de exemplare. Cei zece autori sunt: Ana Blandiana, Neagu Djuvara, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Lucian Boia, Horia-Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu și Gabriel Liiceanu.
Profilul inițial de științe umaniste al Editurii Humanitas este în prezent extins, editura publicând atât literatură, filosofie, religie, științe sociale și politice, istorie și memorii, cât și carte de știință, carte practică, albume de artă, carte pentru copii și carte școlară. Mai mult de 370 de titluri apar anual în cele peste 50 de colecții și serii de autor ale editurii, al cărei portofoliu cuprinde numele unora dintre cei mai importanți autori clasici, moderni și contemporani.
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026