Versiunea completă
ZF 24

Topul celor mai importante evenimente de astazi

Executivul a publicat formele finale ale proiectelor legislative pentru salarizarea unica; Actionarii Fondului Proprietatea au aprobat oferta Franklin Templeton. Americanii vor primi 13 milioane euro pe an

Ziarul Financiar · 7 septembrie 2009 · 2 min de citit

1. Executivul a publicat formele finale ale proiectelor legislative pentru salarizarea unica. Profesorii universitari cu vechime de peste 40 de ani vor castiga pana la de 7,6 ori salariul minim pe economie, in timp ce un conferentiar universitar va ajunge la maxim cinci salarii minime pe economie, se arata in proiectul final al legii salarizarii unitare din sistemul bugetar, care a fost finalizat de Guvern. Salariul minim este baza de calcul pentru salariile din sistemul bugetar si urmeaza sa fie majorat la 705 de lei incepand cu anul viitor. Raportul intre salariul de baza minim si cel maxim in sectorul bugetar va fi de 1 la 12.

2. Actionarii Fondului Proprietatea au aprobat oferta Franklin Templeton. Americanii vor primi 13 milioane euro pe an. Actionarii Fondului Proprietatea au aprobat oferta oferta finala de administrare a companiei Franklin Templeton Investments, castigatoare a procedurii de selectie, cu o majoritate de 99,85% de voturi. Ministerul Finantelor Publice, actionarul majoritar al Fondului Proprietatea, cere sa fie renegociate in continuare clauzele contractuale cu FranklIn Templeton, pentru a imbuntati protectia Fondului. Ciprian Badea, reprezentantul Finantelor Adunarea Generala a Actionarilor, a spus ca aceste observatii nu vor duce la neincheierea contractului.

3. Bursa de la Bucuresti a inchis sedinta de luni cu cel mai mare avans din ultimele sase saptamani. Indicele compozit al Bursei de Valori Bucuresti, BET-C, a castigat 3,03% in sedinta de luni, cel mai consistent avans din ultimele sase saptamani, dupa ce SIF-urile au crescut in medie cu 4,7%, iar indicele BET, al celor mai lichide zece companii, a urcat cu 3,53%. Valoarea totala a tranzactiilor de pe piata reglementata a urcat la 32 de milioane de lei, cele mai lichide titluri fiind SIF-urile si BRD.


4. Ministerul Finantelor refuza in totalitate ofertele de cumparare a titlurilor de stat realizate de catre banci. Ministerul Finantelor Publice a respins luni, in totalitate, ofertele de cumparare a titlurilor de stat depuse de catre banci, considerandu-le la un nivel neacceptabil al randamentului. Astfel, in ciuda unui volum al ofertelor de 1,64 miliarde lei realizate de 13 banci, pentru titluri a caror valoare totala a fost de 1,10 miliarde euro, valoarea ofertelor competitive fiind de 1,62 miliarde lei, MFP a decis sa nu accepte ofertele.


5. Richard Moat se intoarce in grupul Orange: T-Mobile si Orange UK fuzioneaza. Grupurile Deutsche Telekom si France Telecom au ajuns la o intelegere care prevede fuziunea operatiunilor pe care le detin in Marea Britanie, noua companie urmand sa devanseze O2 (Telefonica) de pe primul loc de pe piata, au declarat pentru Wall Street Journal persoane apropiate discutiilor. Operatiunile din Marea Britanie ale Deutsche Telekom sunt conduse din primavara acestui an de Richard Moat, fostul sef al diviziei din Romania a France Telecom.


Citește și