Topul celor mai importante știri de astăzi
Topul celor mai importante știri de joi, 8 mai
Topul celor mai importante știri de joi, 8 mai
Italienii de la ENI spun adio României după ce MOL le-a cumpărat toate benzinăriile
Ungurii de la MOL ajung la un business de peste un miliard de euro după preluarea celor 42 de benzinării ale ENI (fostul Agip). În medie, investiția într-o benzinărie este de un milion de euro. Clasamentul marilor jucători rămâne însă neschimbat. Mai multe detalii aici.
Kaufland renegociază contractul cu Coca-Cola. Produsele nu mai sunt prezente pe rafturi
Retailerul german Kaufland, liderul comerțului modern local, nu mai comercializează în magazinele din România produsele gigantului Coca-Cola, cu excepția Coca-Cola la 2,5 litri. Cele două parți negociază în prezent reluarea colaborării, potrivit reprezentanților Kaufland, care nu înaintează însă niciun termen privind momentul când produsele vor reveni pe rafturi. Mai multe detalii aici.
Statul a cheltuit 28 mld. euro pe infrastructura de transport în șase ani
Valoarea lucrărilor realizate în infrastructura de transport, adică drumuri, căi ferate, aeroporturi, poduri sau canale navigabile, s-a ridicat la 27,5 miliarde de euro în perioada 2009-2013, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică. Aceasta este prima analiză care arată cât s-a cheltuit pe infrastructura de transport atât de către autoritățile centrale, cât și de către cele locale. Mai multe detalii aici.
Profitul BRD a crescut de trei ori în primul trimestru, la 37 mil. lei
BRD, a doua bancă locală după activele deținute, a obținut un profit net de 37 mil. lei (circa 8 mil. euro), de trei ori peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, datorită scăderii cheltuielilor cu provizioanele de risc. Veniturile din dobânzi au continuat totuși să scadă pe fondul subțierii portofoliului de credite, în special pe segmentul corporate. Mai multe detalii aici.
Principalele bănci străine și-au redus expunerea pe România cu 20% în cinci ani
Băncile străine care au participat la Inițiativa de la Viena și care dețin aproximativ două treimi din sistemul bancar românesc și-au redus cu 20% expunerea pe subsidiarele din România în perioada martie 2009 – martie 2014, iar procesul de dezintermediere a fost ordonat, potrivit unui studiu prezentat recent de Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale. Mai multe detalii aici.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026