Topul celor mai performante acțiuni de la bursă în ultimii cinci ani
Analiștii firmei Contrast Management Consulting, lider al pieței de consultanță strategică și controlling din Austria, cu activitate și pe plan local, a realizat un top al celor mai performante acțiuni de pe Bursă prin prisma plusului de valoare pe care acestea l-au adus investitorilor în perioada 2006-2010.
Analiștii firmei Contrast Management Consulting, lider al pieței de consultanță strategică și controlling din Austria, cu activitate și pe plan local, a realizat un top al celor mai performante acțiuni de pe Bursă prin prisma plusului de valoare pe care acestea l-au adus investitorilor în perioada 2006-2010.
“Doar 3 din 49 de companii analizate s-au încadrat în categoria creatorilor de valoare pentru acționari atât în perioade de creștere economică, cât și în perioade de recesiune: Petrom, Azomureș și Ropharma”, spune Adrian Comăneci, senior project manager la Contrast.Companiile creatoare de valoare sunt acelea care au capacitatea să-și dezvolte afacerile în mod profitabil și sustenabil pe termen lung. Aceste companii au atât indicele de creștere (creșterea medie a afacerilor), cât și rentabilitatea reală a capitalurilor proprii pozitive.
Cele mai mari punctaje în cadrul analizei au fost obținute de compania din domeniul retailului și distribuției de medicamente Ropharma Brașov (RPH), urmată de firma de prospectare Prospecțiuni București (PRSN) și de producătorul de echipamente electrice și energie Electromagnetica București (ELMA).
Analiza a inclus 39 de companii de pe piața principală, respectiv cele mai importante 10 titluri de pe piața RASDAQ și a avut la bază mai mulți indicatori, precum rentabilitatea reală a capitalului, respectiv după deducerea costului de finanțare, rata de creștere a afacerilor și performanța adusă de acțiuni în perioada 2006 – 2010.
Ropharma a avut de departe cea mai puternică creștere a afacerilor în perioada analizată, cu un indicator de creștere de 112,6%, la acest capitol remarcându-se și Electromagnetica (51,6%), în timp ce Prospecțiuni a ocupat locul doi în top grație profitabilității ridicate, de 20,9% în termeni reali, arată datele Contrast. O rentabilitate mai ridicată nu a fost obținută decât de Electroargeș Curtea de Argeș (ELGS), cu o rată de 26,3%, care a ocupat de asemenea una dintre pozițiile fruntașe în top.
Faptul că au fost cele mai performante acțiuni în ultimii cinci ani de zile nu înseamnă însă că acestea sunt și cele mai atractive în acest moment, deoarece în unele cazuri randamentul acțiunilor a depășit creșterea indicatorilor financiari.
Acțiunile producătorului de avioane Aerostar Bacău (ARS) și Petros (PTR), divizia de servicii a grupului Rompetrol, au înregistrat de asemenea printre cele mai mari punctaje, în principal datorită rentabilității mari a capitalurilor, de 12,6% și respectiv 14,8%.
În rândul societăților financiare, care au fost analizate separat, BRD Societe-Generale (BRD), SIF Moldova (SIF2) și SIF Oltenia (SIF5) au obținut cele mai bune note, tot datorită rentabilității superioare. De remarcat este faptul că aproape toate societățile financiare au înregistrat un randament al acțiunilor negativ în perioada 2006 – 2010.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026