Topul celor mai periculoase meserii
Deși traversăm o perioadă dificilă în ceea ce privește găsirea unui loc de muncă și suntem tentați să acceptăm orice job pentru a câștiga un ban, există și meserii care ne expun la pericole mai mult decât altele.
Deși traversăm o perioadă dificilă în ceea ce privește găsirea unui loc de muncă și suntem tentați să acceptăm orice job pentru a câștiga un ban, există și meserii care ne expun la pericole mai mult decât altele.
Fie că este vorba despre munca în construcții sau cea în agricultură, există câteva meserii în care frecvența accidentelor ar trebui să ne dea de gândit, scrie inCont.
Lucrul la înălțime sau în rețelele de înaltă tensiune, de exemplu, dar și conducerea unui camion, sunt meserii în care un pas greșit sau o clipă de neatenție pot duce la un deznodământ nefericit.
Pe primul loc în topul celor mai periculoase meserii din SUA se
află lucratorii pe turnurile de telefonie mobilă, cu o rată a
mortalității de 184 la 100.000.
Deși nu pare, la o prima vedere, această meserie este una dintre
cele mai periculoase în America din cauză că companiile de
telefonie mobilă încearcă, în mod constant, să construiască mai
mult și mai repede și să ajungă cât mai sus. Pe de altă parte,
marile companii angajează, de cele mai multe ori, firme mici pentru
astfel de construcții, firme care nu au experiență sau
echipamentele de protecție necesare. Vedeți
cum arată topul celor mai periculoase meserii pe www.incont.ro.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026