Topul celor mai vizitate orașe din România: câți bani fac hotelierii
Numărul turiștilor care au vizitat Capitala în primele șapte luni din acest an a crescut cu 15,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 588.929 de persoane, astfel că Bucureștiul a detronat Constanța în topul celor mai vizitate orașe din țară, potrivit unei analize ZF, care a folosit datele transmise de Institutul Național de Statistică (INS).
“În Capitală au fost înregistrate puțin peste un milion de
înnoptări în unitățile de cazare clasificate”, potrivit
reprezentanților INS. Institutul a trimis, la solicitarea ZF, date
legate de numărul de turiști înregistrați în cele mai mari orașe
din țară, precum București, Constanța, Brașov, Timișoara,
Cluj-Napoca și Iași. Instituția nu a comunicat până la închiderea
ediției date legate de numărul de vizitatori ai orașului Sibiu,
unul dintre cele mai importante barometre turistice ale
României.
Fiecare turist care a ajuns în București și-a rezervat una sau două
nopți de cazare în perioada ianuarie-iulie a anului acesta. Pe
piața din Capitală sunt 12.400 de locuri în camere de hoteluri,
potrivit unui studiu al companiei de consultanță în industria
hotelieră Trend Hospitality, cele mai multe camere, adică 66% din
total, fiind clasificate la patru și cinci stele.
Hotelurile din București ar fi putut încasa în primele șapte luni
ale anului 47 de milioane de euro, potrivit unei estimări a ZF, ce
ia în calcul numărul înnoptărilor și un tarif mediu pe cameră de 45
de euro pe noaptea de cazare (potrivit informațiilor din raportul
Bucharest Benchmarking Report, realizat de compania de consultanță
hotelieră Fivestar Hospitality).
“Aproape 85% din clienții care s-au cazat în hotelul nostru sunt
străini veniți în interes de afaceri. Nu au fost schimbări majore
față de anul trecut în ceea ce privește durata medie de ședere, de
1,5 nopți, sau scopul vizitei”, a declarat Cristina Nițu, director
de marketing și de relații publice al hotelului JW Marriott, cel
mai mare hotel de pe piața românească, după cifra de afaceri.
Unitatea de lux a avut anul trecut o cifră de afaceri de 26
milioane de euro și pierderi de 13,9 milioane de euro, potrivit
datelor de la Registrul Comerțului.
Și alți hotelieri susțin că din cauză că străinii vin în Capitală
în interes de business, durata medie a vizitei nu depășește două
nopți.
Comparativ cu primele șapte luni din 2009, numărul înnoptărilor
înregistrate de unitățile din Capitală a crescut cu 6%, potrivit
informațiilor transmise de Institutul Național de Statistică.
Scade numărul turiștilor la mare, crește la
munte
Dacă Bucureștiul ocupă locul întâi la numărul
de sosiri și înnoptări, pe fondul traficului de business, Constanța
se află pe locul al doilea, însă pentru că primește turiști veniți
în vacanță și nu în interes de afaceri.
“Numărul sosirilor turiștilor în unitățile de cazare s-a ridicat la
432.529 în primele șapte luni ale anului, în scădere cu aproape 16%
față de anul anterior”, potrivit datelor INS.
Sosirea unui turist într-o structură de primire turistică se
înregistrează atunci când o persoană este înscrisă în registrul
unei structuri de cazare, pentru a fi găzduită una sau mai multe
nopți, explică reprezentanții Institutului modul în care se
calculează indicatorul sosiri. Pe de altă parte, numărul
înnoptărilor a fost de 1,6 milioane, adică turiștii s-au cazat în
medie patru nopți pe litoralul românesc.
Dacă orașul de la mare a atras mai puțini turiști anul acesta,
Brașovul a primit în perioada ianuarie-iulie mai mulți vizitatori.
Astfel că numărul sosirilor în unitățile de cazare clasificate s-a
ridicat la 260.000 de persoane, față de 243.000 în aceeași perioadă
a anului trecut. Numărul înnoptărilor a crescut cu aproape 5% față
de primele șapte luni ale anului trecut. Doar orașele Brașov și
București au primit mai mulți turiști față de anul trecut. Alte
două orașe analizate de ZF, Cluj-Napoca și Timișoara, au atras mai
puțini turiști în perioada ianuarie-iulie.
Spre exemplu, în Cluj-Napoca numărul înnoptărilor s-a ridicat la
aproape 208.000, în timp ce în Timișoara la 270.000, potrivit
aceleiași surse. Cele două orașe au primit puțin peste 118.000 de
turiști în primele șapte luni ale anului.
Deși este unul dintre cele mai mari orașe ale României, Iașiul a
atras în primele șapte luni ale anului sub 100.000 de turiști, care
s-au cazat în medie câte două nopți.
-
Criza din industria europeană a bicicletelor face tot mai multe victimeBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026