Versiunea completă
Analiză

Tot softul a miscat piata IT in acest an

Cu greu iti mai poti aduce aminte cam ce s-a intamplat pe piata romaneasca IT cand un singur eveniment a marcat de fapt intregul an 2003. Cumpararea de catre Microsoft, cel mai mare producator de software din lume, a tehnologiei RAV Antivirus creata de firma autohtona GeCAD Software, a tinut pagina intai a ziarelor si ramane, de departe, cel mai important eveniment in industria informatica romane…

Dan Dragomir · 21 decembrie 2003 · 2 min de citit



Cu greu iti mai poti aduce aminte cam ce s-a intamplat pe piata romaneasca IT cand un singur eveniment a marcat de fapt intregul an 2003. Cumpararea de catre Microsoft, cel mai mare producator de software din lume, a tehnologiei RAV Antivirus creata de firma autohtona GeCAD Software, a tinut pagina intai a ziarelor si ramane, de departe, cel mai important eveniment in industria informatica romaneasca.





1. GeCAD vinde tehnologia RAV Antivirus companiei Microsoft – iunie 2003



Anuntul a surprins aproape pe toata lumea. De la ziaristi, romani sau straini pana la marii producatori de software antivirus care nu s-au asteptat defel ca Bill Gates sa isi ghideze strategia de aparare a propriilor softuri impotriva atacurilor informatice tocmai dupa o tehnologie romaneasca. La sase luni de la eveniment, GeCAD Software recruteaza idei pentru noi proiecte, cu ajutorul incubatorului StartIT.





2. Fujitsu Services este cumparata de S&T – iulie 2003



In urma deciziei luate la nivelul companiei-mama, compania integratoare de sisteme informatice S&T Romania cumpara Fujitsu Services Romania, specializata in furnizarea de servicii IT. Tranzactia este cea mai mare din istoria S&T. Pe langa filiala din Romania a companiei Fujitsu Services, au mai fost preluate cele din Cehia, Grecia, Ungaria, Malta, Polonia si Slovacia.





3. Dell isi deschide reprezentanta in Romania – decembrie 2003



Primul producator mondial de PC-uri, Dell, a decis sa intre pe piata din Romania, cu intentia de a-si tripla afacerile intr-un singur an. Dell vindea in trimestrul al treilea al acestui an aproximativ 1.000 de echipamente IT si estima ca are 1,7% din piata.





4. IBM face outsourcing pentru Raiffeisen Bank – decembrie 2003



Raiffeisen Bank Romania semneaza un contract de cinci milioane de euro cu IBM Romania privind externalizarea serviciilor pentru sistemul informatic si de comunicasii al bancii. IBM Romania ia in grija intretinerea si securitatea “sistemului nervos” ( echipamentele IT&C) din toate sucursalele si agentiile Raiffeisen Bank Romania. Contractul are o durata de trei ani cu posibilitatea de prelungire.





5. Aducerea solutiei Navision in Romania – mai 2003



Divizia Microsoft Business Solutions a lansat in Romania solutia de gestiune a resurselor unei intreprinderi Navision care se adreseaza in special firmelor de talie mica si medie. Solutia este distribuita de cinci parteneri MBS, firmele EWIR (EstWest Informatique Roumanie), LLP Bucharest, Brinel, QBIT si NaviWorld.

Citește și