Versiunea completă
Business Hi-Tech

TotalSoft furnizează soluții IT pentru magazinele Mic.ro

Contractul semnat de furnizorul local de soft TotalSoft cu magazinele Mic.ro, deținute de omul de afaceri Dinu Patriciu, este cel mai mare încheiat până acum în 16 ani de activitate. „Este vorba de o soluție completă, de software, hardware, de mentenanță, dar și de asistență tehnică specializată

Magraon Andreea · 9 decembrie 2010 · 1 min de citit

Contractul semnat de furnizorul local de soft TotalSoft cu magazinele Mic.ro, deținute de omul de afaceri Dinu Patriciu, este cel mai mare încheiat până acum în 16 ani de activitate.
“Este vorba de o soluție completă, de software, hardware, de mentenanță, dar și de asistență tehnică specializată pentru deschiderea magazinelor din rețeaua mic.ro. În ceea ce privește componenta software, ea se axează pe module destinate achizițiilor, stocurilor, logisticii, vânzărilor și retailului”, a declarat Daniel Mateescu, charisma manager în cadrul TotalSoft, fără a da detalii cu privire la valoarea contractului. În primele nouă luni ale anului, compania a obținut o cifră de afaceri de 16,7 mil. euro, în creștere cu 15% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. TotalSoft estimează pentru acest an afaceri de 22 milioane de euro, față de 19,6 milioane obținute în 2009.

Planurile Mic.ro sunt de a ajunge în următorii ani la 1.000 de chioșcuri și 2.000 de magazine pe roți, ceea ce reprezintă o medie anuală de vânzări de 300.000-400.000 de euro pe magazin, potrivit estimărilor ZF. Dinu Patriciu, proprietarul lanțului de magazine, spunea la începutul lunii că 50.000 de români intră zilnic într-un Mic.ro, iar vânzările zilnice din toată rețeaua au ajuns la o medie de 1,2 milioane de lei (285.000 de euro). Andreea Magraon

Citește și