Totu’ e artă (mă rog, aproape totu’)/ de Ziarul de duminică

O galerie despre care n-am mai avut prilejul să scriem, Saint InK, și care pare să se ocupe de giumbușlucuri (în cel mai bun sens cu putință) artistice – de la caricatură la bandă desenată, găzduiește, începând de vineri, 25 mai 2012, expoziția de pictură-fotografie “Cu ochiu’n 4”, semnată Mihai Anton. Afișul e mai mult decât grăitor pentru sensul poznaș al lucrărilor expuse: ochiul este un ou-ochi la tigaie. Nu e tăiat în patru, dar ne-a făcut să zâmbim.

Galeria își prezintă artistul în următorii termeni: “Expoziția cuprinde mai multe lucrări, printre care fotografii, fotografii-pictate, pictură, instalații și video. Având ca slogan totu’ e artă, evenimentul dorește să aducă în atenția publicului din țara noastră și un alt punct de vedere asupra mișcării artistice românești, atât de tematoare și crispată uneori în manifestările ei. Mihai Anton abordează cu aceeași lejeritate umanul, erotismul, natura iar multe din lucrările lui pot sta lejer sub amprenta naturalismului-realist.”

Mihai Anton este absolvent al Academiei de Artă din București, secția Scenografie. În anul 1993 a fost plecat cu o bursă la Academia de Artă din Salzburg. Activitatea sa în domeniului artei este una extrem de variată, trecând din postura de scenograf la cea de regizor, actor, cochetând pentru o perioadă și cu televiziunea.

În 2004 a avut o expoziție personală de pictură în Puerto Vallarta, Mexic, iar “Cu ochiu’n 4” este prima sa manifestare de gen la noi în țară.

Expoziția de la Saint InK poate fi vizitată până pe 16 iunie 2012, pe strada Doamnei, numărul 3.

Rugat să spună câteva cuvinte despre crezul său artistic, Mihai Anton a declarat că “totu’ e artă înseamnă exact ce se înțelege. Realmente cred că tot ce mă înconjoară e artă. Apoi, eu nu pot separa pictura de muzică, fotografia de balet, sculptura de grafică, poezia de film, teatrul de grafică, literatura de viața de zi cu zi. Și, pe toate la un loc, nu mă pot abține să nu le descopăr în fiecare secundă. Văd arta absolut peste tot. Contextul este cel care determină percepția asupra gestului artistic respectiv. Se știe asta de ceva timp. Este însă o chestiune care mă îngrijorează. Să faci artă în România a devenit o problemă. Este foarte greu. Și nu este de azi. Ci de zeci de ani. Multe zeci de ani. Dar și problema asta este în sine o formă de artă. Paradoxal, nu? Arta pentru mine e bucuria de a mă “juca” cu tot ce mă înconjoară. E libertatea mea de a rupe toate regulile. De aici și expoziția”.