„Tovarășul Caragiale”/ de Ziarul de duminică
Alexandru Purcăruș „Tovarășul de luptă” Caragiale. Aniversarea lui nenea Iancu din 1952 Editura Nomina Este un truism faptul că din momentul în care o operă de artă este oferită lumii nu mai aparține, decât într-o infimă măsură, creatorului ei. De…
Alexandru Purcăruș
„Tovarășul de luptă” Caragiale.
Aniversarea lui nenea Iancu din 1952
Editura Nomina
Este un truism faptul că din momentul în care o operă de artă este oferită lumii nu mai aparține, decât într-o infimă măsură, creatorului ei. De aci înainte doar publicul – fie el „profesionist” sau nu – îi decide soarta, putând-o îndrăgi, găsi neinspirată sau chiar tratând-o cu indiferență. Uneori însă opera nu mai aparține nici autorului și nici publicului, fiind „confiscată” de o forță politică. Așa se întâmplă mai ales în regimurile totalitare (indiferent că sunt de extremă stângă sau dreaptă), obișnuite să controleze tot și în detaliu. În acest caz, un partid politic impune gustul public, interzice și cenzurează, hotărăște ce poate să apară și cum, stabilește o anumită interpretare, singura valabilă în mod oficial. Un exemplu grăitor în acest sens este aniversarea lui Ion Luca Caragiale din 1952. Comuniștii, care preluaseră doar de câțiva ani puterea deplină, nu aveau rădăcini în societatea românească sau legitimitate (nici măcar prezența tancurilor Armatei Roșii nu-i ajutase să câștige alegerile din 1946, pe care au fost nevoiți să le falsifice). În aceste condiții, centenarul nașterii marelui scriitor a fost un pretext pentru a-l „naționaliza”, ucenicii Moscovei prezentându-l cetățenilor, în mod fals, ca pe un precursor, un înaintaș care a „urât de moarte” și a „biciuit” lumea din care, până la urmă, a făcut parte. Este adevărat, în 1952 i-au fost ridicate statui, cărțile i-au fost publicate în tiraje de 400.000 de exemplare, au existat conferințe și expoziții. Dar toate evenimentele au încercat să-l reducă pe nenea Iancu la mincinoasa condiție de membru de partid. Comuniștii s-au lăudat mereu că au înfăptuit alfabetizarea populației. Eforturile lor vizau, de fapt, îndoctrinarea și manipularea oamenilor, siliți să citească numai ce le permitea partidul. Aidoma, Caragiale a fost promovat intens în 1952, dar opera i-a fost deformată, pentru a i se crea imaginea de „mâncător de mici burghezi” – observația îi aparține lui Nicolae Manolescu. „Exegeza” comunistă ar fi eșuat în penibil, dacă nu ar fi existat complicitatea unor intelectuali „colaboraționiști” precum Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Mihai Beniuc sau Zaharia Stancu, care au îngânat în studii și conferințe tezele aberante lansate de ziarul „Scânteia”. Ca un fapt divers, în același an, Ecaterina (Țusca, Tuschi sau Tuski, cum era alintată) Logadi, fiica lui Caragiale, a fost arestată, marea ei vină fiind că era căsătorită cu un ex-demnitar „burghez”.
Alexandru Purcăruș tratează în cartea „Tovarășul de luptă” Caragiale. Aniversarea lui nenea Iancu din 1952 tocmai acest subiect. Lucrarea este scrisă într-un stil accesibil și agreabil. Autorul, istoric de profesie, face apel la izvoarele istorice, la document. Cartea conține un amplu studiu dedicat modului în care au înțeles comuniștii să-l celebreze pe nenea Iancu, în 1952 și în 1962 (când se împlinea o jumătate de veac de la trecerea în eternitate a marelui scriitor). Atmosfera epocii este redată în amănunt, insistându-se asupra luptei pentru putere din interiorul partidului (în 1952, Gheorghiu-Dej a reușit să îndepărteze grupul Vasile Luca, Ana Pauker, Teohari Georgescu de pe scena politică) și asupra condițiilor sociale (în același an a fost impusă o reformă monetară care a împins populația la lipsuri teribile). Poate cele mai interesante pagini se referă la măsura în care era cunoscut și citit Caragiale de către cei din elita conducătoare a vremii.
Anexele conțin documente inedite din Arhivele Naționale, articole din „Scânteia” și fragmente din studiile și conferințele închinate lui Caragiale în 1952 (semnează, între alții, George Călinescu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Mihai Beniuc, Zaharia Stancu și Radu Beligan).
Mai este actuală o asemenea temă? Cu siguranță, da! Pe de o parte, cititorul poate înțelege cât din opinia impusă încetul cu încetul în perioada comunistă mai rezistă astăzi. Astfel, în zilele noastre, în „Muzeul Ion Luca Caragiale – Expoziție Permanentă” din localitatea natală a scriitorului, la loc de mare cinste se află următorul citat „Opera lui (a lui Caragiale, n.n.) a fost una din armele de nimicire în lupta împotriva mentalității și procedeelor exploatatoare – o necruțăto re (sic!) oglindă critică a realității” – Camil Petrescu. Pe de altă parte, chiar și într-o societate democratică precum a noastră mai există tentația de a judeca o carte din perspectivă politică. De pildă, lui Vladimir Tismăneanu i-a fost imputat faptul că a coordonat scrierea volumului care a stat la baza condamnării comunismului, pe motiv că astfel a slujit interesele Președintelui statului. Alții îi reproșează istoricului american Larry Watts că, publicând lucrările Ferește-mă, Doamne, de prieteni și Cei dintâi vor fi cei din urmă, l-a servit, dimpotrivă, pe fostul șef de stat Ion Iliescu. Conținutul operelor respective contează mai puțin…
Prin urmare, cartea lui Alexandru Purcăruș este de actualitate și poate fi recomandată atât specialiștilor, cât și publicului larg, iubitor de istorie și de literatură.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026