TRADUCERI/ Toate familiile fericite. Sau nefericite?

Carlos Fuentes este unul dintre cei mai cunoscuți prozatori si eseisti de limbă spaniolă. În românește i-au apărut câteva traduceri, dar succesul a fost, pe nedrept, departe de al altor scriitori sud-americani. “Crezul meu, declara cândva Fuentes ziarului The Washington Post, este indiscutabil genul de carte pe care cititorii îl îndrăgesc cel mai mult – personalã, idiosincratică, mustind de anecdote proaspete și citate ilustrative, bogată în digresiuni, lirică, sexy, deopotrivã surprinzãtoare și înțeleaptã.”
Cartea de față* are un motto incitant, din celebrul roman al lui Tolstoi “Anna Karenina”: “Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie neferictă este nefericită în felul ei.” În șaisprezece povestiri distincte, Fuentes spulberă însă mitul fericirii domestice, aproape demonstrând că nu există familie fericită. Toate povestirile se petrec în Mexic și, firește, au protagoniști mexicani. Și toate sunt urmate de câte un poem cu vers liber, ca o incantație (de altfel, fiecare are un titlu care începe cu cuvântul “corul” – “Corul măicuțelor străzii”, “Corul fiicei amenințate”, “Corul familiei asasinate” etc., fapt care i-a și dat cărții caracterizarea de “roman coral”, roman pe mai multe voci). Povestirile sunt aproape studii de caz – copiii familiei Pagán, care nu știu ce să facă din viețile lor de adulți; preotul care se ascunde împreună cu “nepoata” lui într-un cătun uitat de lume; perechea perfectă, Ana Fernanda și Jesús Aníbal, cu căsnicia distrusă de urâta familiei; Manuel Toledano, care se întâlnește după aproape cincizeci de ani cu o dragoste veche, cu acordurile bolerourilor de demult în suflet; perechea de homosexuali Guy și José Luis, care poartă în amintire orașul mitic al tinereții lor; fiul rătăcitor, bărbatul care nu poate alege între două femei, femeia care nu poate alege între doi bărbați, tatăl care și după moarte își manipulează prin testament cele patru fiice etc, etc.
Nu greșim dacă spunem că, din toate aceste cazuri, răzbate obsesia fericirii, aproape mereu rămasă un mit. Sau cel mult o fericire înecată în violență, suferință, lipsă de comunicare. E zguduitor, de pildă, paragraful următor, din “Legăturile conjugale (I)”: “El nici măcar nu i-a dat satisfacția de a-și găsi o amantă. Nu voia ca ea să aibă vreo scuză. Voia ca ea să știe că cruzimea era gratuită și nemeritată. O leagă de pat. O leagă la gură și o întreabă, la ce te gândești? O strânge de gât și-i cere să cânte Amapola. Spune că vrea s-o anuleze până va înceta definitiv (el însuși) să mai fie chinuit de curiozitate.”
Dar de la fiica răzvrătită (prima povestire) la patriarhul tiranic (ultima povestire), niciunul dintre personaje nu se dezvăluie până la capăt, ceva rămâne mereu nespus, îți dorești ca povestirea să nu se fi încheiat. Iar Fuentes nu te ajută cu niciun chip, el doar aduce detalii, sugerează întrebări, stârnește imaginația, fără să recurgă la elemente de fantastic, ca atâția alți prozatori sud-americani. Insistența lui e limpede: mitul fericirii, ca orice mit, trebuie destrămat. Nu știu dacă trebuie să fii, sau poți să fii de acord cu Fuentes, dar el e convingător, chiar dacă, nu odată, ideile sunt dominante – politică, economie, istorie – astfel reușind să exploreze forțele care au produs nefericrea familiilor. Corul, de regulă, e într-un dur contrast cu povestirea. Cititorul e confruntat cu ecourile revoluțiilor eșuate, cu lăcomiile tipice capitalismului, cu tensiunile rasiale, cu forțele tipice societății mexicane care suferă permanent de nostalgie, cu copii și generații care repetă greșelile ce au ruinat viețile părinților lor. Încât nu poți să nu te întrebi: toate aceste suferințe sunt endemice, sau sunt produsul modernității, al religiei, politicii, sărăciei, ambiției?
În sfârșit, stilul e admirabil, iar meritul traducătoarei e cu totul deosebit, în măsura în care reușește să sugereze superbia originalului. Rare sunt traducerile de o asemenea calitate.
*) Carlos Fuentes – “Toate familiile fericite”. Editura Curtea veche. Traducere din limba spaniolă și note de Eugenia Alexe Munteanu.