Traficul maritim de marfuri, cu 20% mai mare
Traficul total general de marfuri prin porturile maritime Constanta, Midia si Mangalia a atins anul trecut cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, ajungand la nivelul de 40,5 milioane tone, in crestere cu aproximativ 20% fata de anul anterior, potrivit datelor furnizate de Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta SA
Traficul total general de marfuri prin porturile maritime Constanta, Midia si Mangalia a atins anul trecut cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, ajungand la nivelul de 40,5 milioane tone, in crestere cu aproximativ 20% fata de anul anterior, potrivit datelor furnizate de Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta SA.
Dintre cele trei porturi maritime, cea mai mare rata de crestere a traficului total general in 2002 a avut-o portul Midia, de 228,8%, in timp ce traficul fluvial prin portul Constanta a crescut cu 25,3%, iar cel maritim cu 13,2%.
Potrivit CNAPMC, toate componentele traficului maritim – importuri, exporturi, tranzit au inregsitrat cresteri semnificative.
Exporturile au ajuns anul trecut la 14,23 milioane tone, in crestere cu 24% fata de 2001. Livrarile externe de produse petroliere au crescut cu 55%, o rata superioara de crestere (60,64%) fiind inregistrata de exporturile de metale feroase si neferoase (unul dintre protagonistii majori fiind aici combinatul siderurgic Ispat Sidex), respectiv de exporturile de fier vechi. In schimb, au scazut exporturile de ingrasaminte, articole fabricate din metal sau produse alimentare.
Traficul fluvial a fost de 9,7 milioane tone, mai mult cu 25,3% fata de 2001. Evolutia se datoreaza cresterii tranzitului fluvial si a cresterii cabotajului fluvial, explica oficialii CNAPMC Constanta.
Tranzitul total de marfuri derulat prin portul Constanta a fost in 2002 de 4,8 milioane tone. Cresterea in acest caz a atins 102,8%. Tranzitul total este format din tranzitul maritim si cel fluvial. Redeschiderea Dunarii si productia agricola ridicata din tarile Europei Centrale si de Est au fost principalii factori care au determinat relansarea tranzitului prin portul Constanta.
Cresterea de trafic din 2002 a avut efecte si asupra operatorilor. Romtrans SA a depasit Socep SA si a ajuns pe locul al treilea in clasamentul operatorilor portuari, dupa Oil Terminal si Comvex, potrivit CNAPMC. In acelasi timp, Agroexport Siloz Port a avut anul trecut o scadere a traficului cu circa 70%, ceea ce reprezinta o pierdere de trafic in favoarea celorlalti operatori, cu toate ca traficul cu cereale a inregistrat o crestere importanta fata de 2001, observa oficialii companiei constantene.
adrian.mirsanu@zf.ro
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere după T1 2022ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Milioane de utilizatori au rămas fără acces. UPDATE ora 14:00. Serviciile încă nu sunt funcționale, dar Microsoft transmite că le restabilește treptatEveniment · 13 noiembrie 2026