Trandafiri înfloriți pe aripile vântului / de Elisabeta Lăsconi

Cine o poate uita pe Scarlett O´Hara, eroina din “Pe aripile vântului”, cu farmecul ei care le-a adus în literatură pe “frumoasele sudiste”, cu șiretenia ce o ajută să îndure nenorocirile și replicilele memorabile despre ziua de mâine, cu iubirile ei, una iluzorie pentru bărbatul cel mai nepotrivit, și alta inconștientă pentru cel ce i se potrivește, dar mai ales cu obsesia ei pentru Tara, pământul moștenit și trecut prin pârjolul Războiului Civil?

În 2010, la 77 de ani după ce “Pe aripile vântului” și-a început zborul, vântul sudist pare să adie peste alt secol: “Trandafiri” de Leila Meacham aduce altă poveste ce se petrece de data asta în Texas, într-un orășel și pe o plantație de bumbac, o saga de familie întinsă pe multe decenii, apăsată de un blestem ce atinge trei familii pe parcursul a trei generații. Roman popular, cu multe istorii și destine, întinse pe sute de pagini, “Trandafiri” a ajuns rapid bestseller, tradus deja în peste zece țări.

Leila Meacham își plasează acțiunea la început de secol XX, urmărind pe tinerii bărbați din cele trei familii, Toliver, Warwick și DuMont, trecând prin ororile Primului Război Mondial, prin anii crizei economice, toți gravitează în jurul tinerei Mary Toliver, destine ce se împletesc sub semnul unei legende a familiei, cu trandafiri ca semne, cu blestemul ca povară, pornind de la plantația de bumbac Somerset, atingând și celelalte două averi: prosperitatea adusă de cherestea familiei Warwick și cea dată de magazinele DuMont.

Leila Meacham scrie despre sentimente intense: prietenia absolută, ce duce la sacrificii și devotament total (Ollie DuMont îi salvează viața prietenului său Percy Warwick, chiar și cu riscul unei răni distrugătoare), cu iubirea unică pentru o femeie de care se îndrăgostesc din copilărie, când o văd prima oară printre barele pătuțului. Cele două femei puternice din clanul Toliver, Mary și nepoata ei Rachel, pun însă pe primul loc legătura cu pământul, o relație aproape mistică, iar după ea apartenența la o tradiție.

Romanul se compune din acțiunea plasată în prezent, când Rachel, dornică să se întoarcă la plantația Somerset, promisă ei ca moștenire de mătușa Mary Toliver, trebuie să înfrunte drama familiei ei sărace, care i-a pus mereu în discuție pasiunea pentru bumbac, codicilul la testamentul făcut de mătușă ce răstoarnă toate relațiile. Personajele alunecă în trecut și rememorările dezvăluie secrete păstrate cu grijă, unele au distrus vieți, altele continuă să provoace tragedii.

“Trandafiri” aruncă o privire spre originile engleze, cu ambiția de a transplanta în Lumea Nouă războiul celor două roze, cu alte semnificații: trandafirul roșu echivalează cu a cere iertare, cel alb, cu a ierta, cel roz – refuzul sau neputința iertării. Și aduce un suflu tragic peste destinele celor ce-și văd fericirea fărâmițată ori distrusă brusc de ambiții și datorii vechi de familie, de orgolii sau convingeri puternice.

Leila Meacham surprinde atmosfera sudistă prin descrierea plantației de bumbac în mai multe anotimpuri, reînvie spiritul Sudului prin mentalitatea bărbaților, prin relațiile dintre tați și fii, prin frumusețea femeilor ce le ascunde firea feroce. Știe să adauge sare și piper întâmplărilor, ca să le facă picante, nu se teme nici de scenele patetice în care bărbații își plâng greșelile, iar femeile se înverșunează să se răzbune sau să le repare.

“Trandafiri” continuă în manieră proprie evocarea Sudului, după splendidul roman al lui Julien Green, reeditat recent, “Tărâmuri de departe” (1987, traducere de Angela Cismaș, Ed. Minerva, 2010) și cele ce reînvie personajele create de Margaret Mitchell: “Scarlett” de Alexandra Ripley (1991, traducere de Florin Șlapac, Ed. Olimp, 1992) și “Povestea lui Rhett Butler” de Donald Mccaig (2007, traducere de Ioana Avădanei, Ed. Paralela 45), dovedind încă o dată că Sudul înfrânt în Războiul Civil își ia revanșa, câștigând toate bătăliile ficțiunii.

Leila Meacham, Trandafiri, traducere din limba engleză de Alexandru Maniu, Editura Litera, București, 2011, 528 pag.

ELISABETA LĂSCONI, eseist și critic literar. Absolventă a filologiei bucureștene (1980), doctorat susținut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărți (“Oglinda lucioasă, oglinda aburită”, Ed. Amarcord, 2000; “Sorin Titel, Ciclul bănățean”, Ed. Univers, 2000). Colaborări la revistele Adevărul literar și artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viața Românească.