Transmisiune specială. Urmăriți ZF Live Special, miercuri, 30 octombrie, ora 10. Transmisie în direct de la deschiderea fabricii cu capital german Stada, investiție de 70 mil. euro la Turda
Ziarul Financiar va transmite în direct, în cadrul unui program ZF Live Special, între orele 10-12, miercuri, 30 octombrie, de la inaugurarea celei mai mari investiții greenfield de pe piața pharma din România din ultimele două decenii. Fabrica Stada de…
Ziarul Financiar va transmite în direct, în cadrul unui program ZF Live Special, între orele 10-12, miercuri, 30 octombrie, de la inaugurarea celei mai mari investiții greenfield de pe piața pharma din România din ultimele două decenii.
Fabrica Stada de la Turda este un proiect anunțat în 2022 și finalizat doi ani mai târziu, în urma unei investiții totale de 70 mil. euro, dintre care 20 mil. euro au venit din ajutor de stat.
Unitatea de producție se va desfășura pe 30.000 mp din cei 100.000 mp achiziționați de Stada în Parcul Industrial Arieș și va avea nouă linii pentru fabricarea de medicamente, cu posibilitatea extinderii până la 12 linii de producție.
Fabrica are o capacitate de producție de 160 milioane de cutii de medicamente anual și va avea peste 300 de angajați în total. Circa 20% din producția fabricii Turda va rămâne în România și 80% va merge la export piețele internaționale.
România are în prezent deficit comercial în ceea ce privește piața de medicamente, bazându-se cu precădere pe importurile acestor produse.
Grupul Stada este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața farma, având o istorie de 130 de ani în această industrie. În România a intrat în 1992 printr-o subsidiară.
Pe lângă fabrica de la Turda care va fi inaugurată miercuri, 30 octombrie, Stada mai are în România un laborator de testare a produselor la Timișoara și un depozit de medicamente în același oraș.
Compania a mizat pe dezvoltarea portofoliului de suplimente alimentare, cumpărând producătorul ceh Walmark în 2019, într-o tranzacție internațională. Stada are în România peste 200 de produse în portofoliu din zona de OTC-uri (medicamente fără rețetă), suplimentae alimentare, dispozitive medicale dar și produse eliberate cu prescripție.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026