Trântorii și revenirea la matcă

Încă din copilărie am stat de vorbă cu câteva zeci de regine. Nu exagerez deloc, una dintre moștenirile transmise din moși strămoși în familia mea este pasiunea pentru creșterea albinelor. Nici nu mai știu când am ajuns prima dată cu tatăl meu în preajma unui stup cu albine.

Deschizând stupul, tata mi-a arătat, ca să țin minte, una dintre ele – singura – cu fundul mai mare, care se cheamă regină sau matcă. Stupul care are regină emite un sunet liniștit și foarte plăcut, iar dacă te porți calm și fără gesturi brutale cu ele, albinele nici nu te înțeapă. Uneori există stupi care rămân fără regină. Primul semn prin care se poate identifica o asemenea situație este că, atunci când deschizi stupul, acesta scoate un sunet puternic și neliniștit, iar albinele sunt foarte nervoase. Una dintre metodele de a introduce o regină nouă într-un stup care nu mai are regină este aceea de-a o pune într-o cușcă mică, făcută din gratii, astfel încât albinele să o poată vedea și, mai ales, mirosi, dar să nu o poată omorî – așa cum obișnuiesc cu un intrus. Dacă o introduci direct, fără această protecție, există riscul s-o pierzi. După mai multe zile în care stupul s-a impregnat deja de prezența și de mirosul noii regine, apicultorul deschide ușa micii închisori, iar regina este primită cu entuziasm de mulțimea supușilor. Așadar, până să fie introduse în stup, în timp ce tata pregătea terenul, mie îmi revenea rolul de a ține cușca respectivă timp de câteva minute și aveam prilejul să mai schimb o vorbă cu regina ce urma să-și primească noul regat…

În pofida studiilor uimitoare care s-au publicat despre viața albinelor, nu putem face o comparație între societatea umană și societățile acestor minunate ființe. Cu toate astea, se poate spune că societatea românească se comportă de vreo 60 de ani precum un stup rămas fără matcă. Cei care susțin că românii nu ar avea tradiția regalității bat câmpii. Toți voievozii români erau, evident, regi în micile lor provincii și se comportau ca atare. Regatul României nu a fost decât o adunare firească a acestor provincii – lucru care s-a petrecut și cu alte state care au avut însă norocul istoric de-a o face la timp, adică cu câteva sute (sau mii) de ani mai devreme.

Nu am habar dacă mai există șansa ca România să revină la statutul anterior, cel de regat. Trăim într-o epocă în care “omul nou” visat de comuniști viețuiește, din păcate, printre noi. Sunt nenumărații oameni rupți de sacralitate. Iar regele asta înseamnă, înainte de orice: legătura organismului social cu sacrul.Ca profesor de istorie a religiilor, afirm că totdeauna în istoria lumii regalitatea asta a fost. Din păcate, chiar unii membri ai familiilor regale au început să uite acest adevăr sau nu mai cred în el. Ori nu mai sunt capabili să-i facă față la nivelurile profunde. Aici a început fractura intrării în modernitate a monarhiilor lumii, prin îndepărtarea de sacru, și nu prin faptul că regii sau reginele acordă interviuri și au site-uri pe internet.

Ca să rămânem la Europa tradițională, romanele cavalerești se referă la structura inițiatică a unei lumi care are sau își caută un Rege. Prin ratașarea la sacru, fiabilitatea inițiatică a binomului rege & regat este mult mai solidă decât cea a binomului președinte & republică.

…Personal, nu cred că într-un viitor previzibil românii vor reveni la regalitate. Mișcările politice din ultima vreme au adus regelui Mihai cel mai mare procent de popularitate – ceea ce a generat noi speranțe pentru regaliști sau l-a reintrodus în ecuația diverselor mașinării politice. Trăim însă vremuri interesante. Reașezările aduse de globalizare pot genera surprize neașteptate. Apoi, ca să fim riguroși, Principesa Margareta este doar prima în succesiunea dinastică la tronul României. A doua este Prințesa Elena, sora mai mică, iar după acestea urmează un bărbat, fiul Elenei, Prințul Nicolae (născut în 1985). Da, teoretic, tradiția ar putea fi schimbată. Dar românii au printre numeroasele defecte și pe acela de a fi misogini. Nu cred că ar fi în stare să aibă într-un viitor apropiat sau mediu un președinte femeie, cu atât mai puțin o regină. În ipoteza în care s-ar petrece o asemenea uluitoare surpriză, evident că ar exista și un umor copios pe această temă. Așa cum există în orice țară normală, căci regele/regina nu sunt Mahomed să n-avem voie să schițăm o micuță caricatură, acolo.

Iată, pe scurt, și prima poveste pe care aș spune-o studenților mei dacă România ar fi regat și am avea o regină: în viața albinelor, regina, numită și matcă, este nemiloasă cu trântorii. Toamna, aceștia sunt ținuți la intrarea în stup și efectiv nu mai sunt lăsați să intre înăuntru. Peste iarnă mierea este valoroasă, iar indivizii ăștia care nu fac altceva decât să fecundeze regina – cam rar, o singură dată, înainte de “înscăunarea” ca regină! – nu-și mai au rostul. (Dacă mă întrebați cine sunt trântorii, aș începe neîndoielnic cu păpușarii din întreg mediul politic și din media.) Chiar dacă în acest moment istoric al României, pragmatic vorbind, nu pot susține regalitatea, am o întrebare de nota zece: va fi România capabilă să scape de trântori, prin revenirea la matcă?