Tranzactii cu 13,6% din Macofil Targu-Jiu
Ieri s-a transferat pe piata RASDAQ un pachet de 13,6% din actiunile producatorului de placi ceramice Macofil Targu-Jiu (MACO), pe fondul unor tranzactii ridicate, care au totalizat 1,63 milioane de euro (5,5 milioane de lei). Pretul mediu de transfer al pachetului a fost de 140 lei/actiune, cu peste 5% mai ridicat decat cel de inchidere din sedinta precedenta
Ieri s-a transferat pe piata RASDAQ un pachet de 13,6% din actiunile producatorului de placi ceramice Macofil Targu-Jiu (MACO), pe fondul unor tranzactii ridicate, care au totalizat 1,63 milioane de euro (5,5 milioane de lei).
Pretul mediu de transfer al pachetului a fost de 140 lei/actiune, cu peste 5% mai ridicat decat cel de inchidere din sedinta precedenta.
Miercuri, titlurile Macofil au sarit cu 25%, maximul permis pe parcursul unei zile de tranzactionare, transferurile din piata cumuland circa 1,9% din capitalul companiei.
Macofil este controlata de omul de afaceri Ion Patrut, care detinea inaintea acestor tranzactii circa 51,6% din actiuni, el declarand in iulie ca societatea este curtata de doua fonduri de investitii straine si este in discutii pentru o asociere cu o companie multinationala.
La cateva zile de la declaratiile lui Patrut, fondul de investitii RC2, inregistrat in Cipru, a fost raportat pe Bursa cu achizitia unui pachet de circa 7,3% din actiunile Macofil.
Un alt actionar important este SIF Muntenia, cu o participatie de 10,4% din actiunile Macofil.
Ion Patrut nu a putut fi ieri contactat, iar reprezentantii SIF Muntenia nu au fost ieri disponibili pentru comentarii.
Actionarii producatorului de placi ceramice au aprobat la finele saptamanii trecute majorarea capitalului social cu 13,85 milioane de lei (4,2 milioane de euro), prin aport in natura al actionarului majoritar si aporturi in numerar din partea celorlalti actionari.
Patrut a adus ca aport la capital un teren in suprafata de peste 15,2 hectare, care a fost evaluat la circa 2,2 milioane de euro.
Tranzactiile mai ridicate din ultimele zile vin si in contextul in care astazi este ultima zi in care investitorii pot achizitiona titluri Macofil care le dau dreptul de a participa la majorarea de capital derulata de companie.
Dupa primele noua luni, afacerile Macofil au urcat la 2,8 milioane de euro (9,7 milioane de lei), in crestere cu 40% comparativ cu perioada similara din 2006. Profitul companiei aproape s-a dublat in aceeasi perioada, ajungand la 0,1 milioane de lei (circa 363.000 de lei).
Pentru acest an, conducerea companiei estimeaza o cifra de afaceri mai mare cu 80%, de circa 9,4 milioane de euro (32 de milioane de lei) si un profit net de 0,8 milioane de euro (2,5 milioane de lei).
Macofil deruleaza in prezent un amplu proces de dezvoltare a capacitatilor de productie, care urmeaza sa creasca de peste trei ori odata cu constructia unei noi fabrici de caramizi. Finalizarea lucrarilor sunt prevazute pentru inceputul anului viitor, iar investitia se ridica la 1,5 milioane de euro.
Compania mai are in plan investitii de 0,82 milioane de euro, in principal pentru achizitia de utilaje. Pentru realizarea acestora, compania s-a imprumutat la banci cu 2 milioane de euro. La ultimul pret de ieri, de 140 lei/actiune, valoarea de piata a companiei se ridica la circa 12 milioane de euro.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026