Tranzacții de 7 milioane de euro la BVB cu titlurile SIF Moldova
Patru pachete de acțiuni SIF Moldova (SIF2), reprezentând cumulat 4,13% din titlurile companiei, au fost transferate în decurs de două minute prin patru deal-uri în valoare cumulată de aproape 32,5 milioane lei (7,2 milioane euro), la un preț cu 3,3% peste cotația din piața principală.
Deal-urile au fost realizate în intervalul 16:46 – 16:47, la prețul de 1,45 lei, cu 3,3% peste cotația din piața principală de la acel moment (1,403 lei) și cu 1,78% peste închiderea de miercuri (1,425 lei).
Raportat la prețul la care au fost realizate deal-urile, capitalizarea SIF Moldova este de 752,6 milioane lei (166,3 milioane euro), în timp ce în funcție de cea mai recentă cotație din piața principală valoarea de piață a companiei este de 728,3 milioane lei (161 milioane euro).
Cel mai mare pachet a fost transferat pentru aproape 16 milioane lei (3,5 milioane euro) și a vizat un volum de acțiuni reprezentând aproximativ 2,1% din titlurile societății.
Până la momentul transmiterii acestei știri niciun investitor nu a anunțat implicarea în aceste tranzacții.
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026