Tratat despre dragoste și îndrăgostiți/ de Irina Vainovski-Mihai

“Traducând, pleci într-o călătorie din care aduci și altora, nu doar ție, oglinda recunoașterii de sine.” – spunea odată Grete Tartler. Revenită dintr-o nouă călătorie pe tărâmul literaturii medievale, arabista și scriitoarea Grete Tartler așterne țesătura fină a unei cărți peste care se proiectează conturul propriei sale umbre. Prin versiunea în limba română a Colierului porumbiței (Tratat despre dragoste și îndrăgostiți) traducătoarea ne etalează firele împletite de Ibn Hazm al-Andalusi întru priceperea celor înalte sau a celor lumești și, deopotrivă, textura unei limbi române armonioase.

Ibn Hazm, născut în anul 994 la Cordoba și, de aceea, supranumit Andaluzul (al-Andaluzi), este unul dintre cei mai importanți teologi, filozofi, moraliști, istorici și juriști medievali, autor a peste patru sute de lucrări. În Colierul porumbiței, desprinzându-se de stereotipurile unor amoruri ideale, de imaginea unor împătimiți celebri și exemplari, pomeniți iar și iar de literatura persană și de cea arabă, Ibn Hazm își propune să vorbească despre iubirea materială “după cum e adevărul: nici mai mult, nici prefăcut”. Pentru aceasta, străbate treizeci de “porți” (sau capitole) deschise spre lumea dragostei și a îndrăgostiților, începând cu principiile iubirii și semnele ce o vestesc, continuând cu trăirile celor ce s-au înamorat în somn, din descriere sau la prima vedere și încheind cu trădarea, despărțirea și virtutea înfrâului. “Plăcere, bucurie, au toate o-ncheiere, / însă urmarea lor sfârșit n-are nicicând” – conchide el, după ce vorbește despre “izbânda iubirii și înstăpânirea asupra prăzii”, despre “poftele nedomolite” în fața cărora bărbații și femeile sunt aidoma, sau despre subtila dependență de celălalt dezvăluită în “semne și dovezi care ies la iveală pentru oricine are ochi să vadă: marea bucurie de a fi alături de cel drag la loc strâmt și de a se strânge cât mai aproape la loc larg; strădania de a atinge lucruri atinse de celălalt; multe ocheade pe furiș, aplecarea pentru a te sprijini de cel drag; dorința de a-i atinge mâna în timpul discuției, de a-i atinge oricare parte din trup lăsată la vedere; de a bea ce a rămas de la el, căutând, pentru aceasta, a întâlni locul unde a pus el buzele”.

Când delicată, când impudică, punând laolaltă într-o structură riguroasă fragmente gnomice amintind de filozofia greacă, anecdote redate în proză rimată și ritmată, poezii compuse după regulile prozodiei arabe clasice, cartea lui Ibn Hazm poate constitui un prag foarte înalt pentru un traducător într-o limbă indo-europeană, după cum observa cândva renumitul orientalist britanic A. J. Arberry. Oferind cititorilor români o lectură lizibilă și fluentă, care își păstrează miezul și capătă în limba română un înveliș spectaculos, Grete Tartler contribuie încă o dată la transplantarea în cultura noastră a unei scrieri arabe esențiale. Iar studiul introductiv și aparatul critic ce însoțesc traducerea cartografiază textul atât pentru specialiști, cât și pentru publicul larg și se constituie, în cele din urmă, în jurnalul acestui demers de răsădire.

Ibn al-Hazm al-Andalusi, Colierul porumbiței. Tratat despre dragoste și îndrăgostiți, traducere din arabă, studiu introductiv, note, comentarii și indice explicativ de Grete Tartler, Humanitas, București, 2012