Trecerea la "tintirea inflatiei" : o decizie de discutat

In Ziarul Finaciar din 23 august 2004, aflam dintr-un interviu cu domnul Cristian Popa, vice-guvernator al BNR ca incepand cu 2005 Romania va adopta o metoda de gestiune a masei monetare cunoscuta in vocabularul economistilor sub numele de “tintire a inflatiei” sau “inflation targeting”.

Aflam din interviu ca acest sistem prezinta numeroase avantaje, in special sporind credibilitatea bancii centrale. Este adevarat ca o adoptare graduala, asa cum intentioneaza BNR, atenueaza din inconvenientele trecerii la noul regim. Dar chiar si asa, este bine sa se discute despre dificultati de ordin tehnic majore pe care le implica aceasta schimbare si riscurile ce rezulta in contextul specific romanesc – ceea ce articolul-interviu nu prea face. Cum in aceasta privinta o eroare de politica economica poate provoca costuri sociale considerabile, cred ca opinia publica trebuie sa dispuna de puncte de vedere care sa intregeasca dezbaterea. In cele ce urmeaza ma voi referi la ceea ce s-a consacrat a fi regimul de tintire a inflatiei (TI).

Orice banca centrala dispune de anumite instrumente prin care isi conduce politica monetara. In majoritatea tarilor dezvoltate, instrumentul principal este rata dobanzii de refinantare sau rata dobanzii overnight pe piata interbancara. Se stie ca o schimbare in acest instrument provoaca un efect asupra economiei cu intarziere, de regula peste un an sau mai mult. De aceea, politica monetara trebuie sa fie prospectiva: banca centrala trebuie sa reactioneze la momentul prezent daca situatia economica prevazuta peste un an nu corespunde cu misiunea sa.

Cum functioneaza mecanismul tintirii inflatiei? In primul rand banca centrala se angajeaza sa subordoneze integral politica monetara unui obiectiv de stabilitate a preturilor. Orice obiectiv direct de sustinere a activitatii economice sau a valorii internationale a leului va fi deci imposibil. In general, tarile dezvoltate care au adoptat regimul TI au ales o tinta de inflatie de 2% pe an. Odata acest obiectiv fixat, banca realizeaza o previziune de inflatie pe un an sau doi. Daca inflatia prognozata depaseste obiectivul, banca va restrange lichiditatea marind rata dobanzii, si invers la momentul efectuarii prognozei.

Este bine de stiut ca banca centrala a Statelor Unite nu practica acest sistem. Fed-ul (banca centrala americana) are un obiectiv nemijlocit de sustinere a activitatii economice. In timpul ultimei recesiuni (2000-2002), banca a pus in practica o politica de dobanzi foarte scazute, care a permis americanilor sa traverseze criza cu un somaj redus. Guvernatorul Fed, Alan Greenspan, a criticat de nenumarate ori mecanismul de inflation targeting, dupa parerea sa incapabil sa garanteze flexibilitatea necesara unei politicii monetare adecvate. Banca Centrala Europeana (BCE) are numai un obiectiv de stabilitate a preturilor. Si totusi, aceasta banca respectabila, care raspunde de managementul euro, nu practica TI. Oficialii BCE au recunoscut ca nu au posibilitatea tehnica sa realizeze previziuni fiabile din cauza lipsei unui istoric de date despre zona euro; aceasta nu inseamna ca politica monetara nu este riguroasa sau ca BCE nu e credibila. Din contra, faptul de a-si recunoaste limitele nu a facut decat sa transforme euro intr-o moneda credibila. In Anglia si Suedia, care nu fac parte din zona euro, bancile centrale utilizeaza de peste zece ani regimul de TI; in aceste tari, deviatia inflatiei efective fata de tinta este in general scazuta si sistemul de prognoza este performant.

Prin trecerea la regimul monetar TI, BNR renunta la posibilitatea de a sustine activitatea economica, oricare ar fi contextul economic in care se va situa Romania. In aceste conditii, orice soc economic va fi preluat automatic de catre bugetul de stat. Este acest lucru posibil in conditiile in care Romania va urmari sa satisfaca concomitent exigentele Pactului de stabilitate (deficit maxim 3%), ale aplicarii Acquis-ului comunitar, ale solutionarii crizei din sistemul asigurarilor sociale, ale cofinantarii unor proiecte sustinute cu fonduri de aderare, etc? Putin probabil.

Trebuie insistat asupra faptului ca obiectivul de inflatie scazuta poate fi foarte bine atins prin metoda utilizata de BCE – e vorba de decizii pragmatice, care tin seama de toate informatiile disponibile, dar nu utilizeaza un sistem de previziune sofisticat si care, in principiu, ar trebui cunoscut de toti operatorii financiari. Pana in prezent, o asemenea politica a fost, mai mult sau mai putin, pusa in aplicare in ultimii ani si, trebuie spus, cu succes notabil de BNR.

Poate BNR-ul sa fie mai performant decat BCE-ul? Personal nu sunt convins si ma explic de ce. Domnul viceguvernator anunta ca BNR va utiliza rata dobanzii ca instrument principal de politica monetara; aceasta este o veste buna, caci inseamna ca BNR se decide in sfarsit sa modernizeze sistemul de control al bazei monetare. Dar pana in prezent evidenta arata ca principalul instrument a fost cantitatatea de moneda de baza (M0) si nu rata dobanzii. Cum deci se poate construi un model de previziune a inflatiei pe doi ani, cand nu exista o continuitate in sistemul de gestiune monetara? Nu ma indoiesc ca, treptat, structura economiei romanesti se va stabiliza si modele previzionale vor putera fi elaborate. Dar deocamdata aceste modele ar conduce, probabil, la erori de previziune importante.

Domnul viceguvernator informeaza ca deciziile de politica monetara vor fi luate trimestrial, desi in toate tarile dezvoltate frecventa este semnificativ mai mare, tocmai pentru a permite bancii centrale sa reactioneze rapid la schimbarile economice (frecventa este lunara in zona euro). Dar domnia sa ne spune ca inflatia tinta este masurata prin variatia indicelui de pret decembrie la decembrie din anul precedent. E greu de zis ce vrea sa insemne aceasta afirmatie. Inseamna oare ca tinta va fi revazuta la fiecare sfarsit de an? Este vorba de o discontinuitate importanta? Daca nu, de ce tinta nu prevede variatia inflatiei? Acest detaliu arata limite ale capacitatii BNR de a adopta cu adevarat regimul de tintire a inflatiei.

Domnul viceguvernator ne da exemplul tarilor in tranzitie care aplica regimul TI, un succes dupa parerea sa. In fapt, experienta acestor tari e mai degraba o pledoarie contra acestui regim: in Cehia si Polonia, inflatia a scazut mult mai repede decat prevedea tinta oficiala. Ca inflatia a scazut, e foarte bine. Dar, ca bancile centrale respective si-au aratat vizibil inabilitatea in a programa inflatia, e mult mai putin bine. In Ungaria, situatia e si mai dramatica: cum recunoaste chiar domnul Popa, aceasta tara nu reuseste sa reduca in mod semnificativ inflatia, mai ales de cand a declarat ca a trecut la regimul de tintire a inflatiei. In plus, conflictul nascut de impovararea excesiva a politicii bugetare merita sa fie notat.

Adevarata constrangere pentru BNR in anii de inflatie inalta a provenit de pe urma politicii de devalorizare a leului si de reconstituire a rezervelor valutare. Acum, ca aceste obiective sunt indeplinite sau abandonate, BNR poate sa se ocupe de stabilitatea preturilor in principal. Romania spera sa intre in Uniunea Europeana in curand si in zona euro pe temen mediu. De ce atunci trebuie sa fim noi “mai catolici decat Papa”? Oare a folosi aceeasi metoda pragmatica de management monetar ca si Banca Centrala Europeana nu ar fi cea mai buna solutie? Metoda BCE imbina rigoarea cu flexibilitatea. BNR isi va spori credibilitatea daca va sustine ca face tot ce-i sta in putere pentru a reduce inflatia si se va tine de cuvant si nu daca va zice ca va atinge o tinta de inflatie si o va rata din motive tehnice, sau va naste un conflict puternic cu politica bugetara.

* Radu Vranceanu este doctor, profesor de economie la ESSEC -Scoala Superioara de Stiinte Economice si Comerciale, Paris