Trei consorții se luptă pentru cea mai mare listare
Trei consorții din care fac parte mari grupuri financiare - JP Morgan, Goldman Sachs și Citibank - și firme de brokeraj locale vor depune oferte pentru listarea Romgaz la bursă, cea mai mare ofertă publică inițială derulată până acum în România, potrivit unor surse din piață.
Trei consorții din care fac parte mari grupuri financiare – JP Morgan, Goldman Sachs și Citibank – și firme de brokeraj locale vor depune oferte pentru listarea Romgaz la bursă, cea mai mare ofertă publică inițială derulată până acum în România, potrivit unor surse din piață.
Romgaz Mediaș, cea mai profitabilă companie din portofoliul statului, este evaluată la circa 2,7 mld. euro, potrivit anuarului Top 100 cele mai valoaroase companii din România, realizat de ZF în colaborare cu firma de investiții Capital Partners. Pornind de la această evaluare, statul ar putea obține peste 400 mil. euro din vânzarea a 15% din Romgaz.Oferta nu va fi însă deloc simplă pentru intermediarul care va câștiga mandatul. Romgaz este cea mai profitabilă companie de stat (în 2010 a avut un profit net de 651 milioane de lei (155 milioane de euro), la afaceri de 3,57 miliarde de lei (849 milioane de euro), adică o marjă de profit de 18%, iar în primele opt luni ale anului trecut, Romgaz a obținut câștiguri de 678 milioane de lei (157 milioane de euro). Pornind de la aceste rezultate, statul va dori să obțină un preț cât mai mare din vânzarea acțiunilor pe bursă. De cealaltă parte însă, investitorii vor un discount față de valoarea reală a acțiunilor, ca să aibă un potențial de câștig după listare. Intermediarul va trebui să împace cele două părți și să găsească prețul corect.
Apoi, mai e problema donației de 400 mil. lei pe care Romgaz a făcut-o la bugetul de stat în 2010, care a fost hotărâtă în Guvern. Această decizie a încălcat drepturile acționarului minoritar, Fondul Proprietatea, care deține 15% din acțiunile Romgaz, și a fost contestată în instanță de Franklin Templeton, care nu a avut câștig de cauză. Templeton a semnalat această problemă în presa internațională, astfel că investitorii străini au încă în minte această problemă, pe care intermediarul va trebui s-o facă uitată.
Lasând la o parte aceste aspecte, intermedierea ofertei Romgaz de către o mare bancă de investiții americană ar putea aduce un număr mai mare de investitori străini pe bursa locală.
Consorțiile sunt echilibrate. Golman Sachs merge împreună cu Erste, BCR și Raiffeisen Capital&Investment (care s-a reorientat după ce Morgan Stanley s-a retras din cursă), iar Intercapital Invest va fi subcontractor. Intercapital nu poate participa în consorțiu cu BCR pentru că cele două lucrează împreună și la oferta Transelectrica (alături de Swiss Capital).
O a doua ofertă va fi înaintată de consorțiul format din JP Morgan – UniCredit CAIB – Alpha Finance – Alpha Bank, iar a treia va fi prezentată de Citibank – Société Générale – BRD și ING Bank.
Ofertele pentru vânzarea a 15% din acțiunile Romgaz trebuie depuse până luni, 16 ianuarie.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026