Trei nave ruse de război se îndreaptă spre Siria
Trei nave ruse de război au traversat joi strâmtoarea turcă Bosfor cu scopul de a ajunge, potrivit unei surse militare ruse, în estul Mediteranei, în apropiere de Siria, pe fondul pregătirilor unei intervenții militare occidentale împotriva regimului de la Damasc, relatează AFP.
Venind din Marea Neagră, nava de război informatic de tip SSV-201 Priazovie a traversat strâmtoarea, care străbate metropola turcă Istanbul, împreună cu navele de debarcare Minsk și Novocerkask, a constat un fotograf AFP.
Priazovie a plecat duminică seara de la Sevastopol, un port ucrainean în care se află cartierul general al Flotei ruse la Marea Neagră, “pentru o misiune în estul mediteranei”, potrivit unei surse militare ruse citate de agenția rusă Intefax.
Interfax a anunțat de asemenea sosirea, prevăzută pentru 5 sau 6 septembrie, a navelor Minsk și Novocerkask în estul Mediteranei.
Rusia menține o prezență constantă a câtorva nave de război în estul Mediteranei, unde efectuează misiuni prin rotație de la începutul crizei siriene, în urmă cu doi ani și jumătate.
În urma unui atac cu arma chimică la periferia Damascului pe 21 august, atribuit de către americani regimului președintelui Bashar al-Assad, președintele american Barack Obama a cerut Congresului să voteze în favoarea unor atacuri aeriene în Siria. Moscova li se opune cu fermitate.
Principalul susținător al regimului de la Damasc, căruia îi livrează armament, Rusia exploatează din perioada sovietică o bază militară în portul Tartous, la aproximativ 220 de kilometri nord-vest de Damasc.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026